Curtea Europeană de Justiție a interzis autorităților germane extrădarea în Ungaria și România a unor persoane suspecte, apreciind că acestora le-ar fi încălcate drepturile fundamentale, din cauza condițiilor din închisori, relatează EurActiv.de.

Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a decis, marți, că Germania nu trebuie să extrădeze în România și Ungaria două persoane căutate de autoritățile de la București și Budapesta, instanța motivând că acestora le-ar fi încălcate drepturile fundamentale în închisorile din cele două state membre. 

În cazul în care există "un pericol real" de tratament imunan sau degradant din cauza condițiilor de detenție, executarea unui mandat european de arestare trebuie să fie amânată, se arată în hotărârea CJUE.

Instanța din Luxemburg a cerut autorităților germane să caute toate "informațiile necesare privind condițiile detenție" din Ungaria și România, înainte de a lua o decizie.

CJUE a fost sesizată de Hanseatisches Oberlandesgericht (Tribunalul Regional Superior din Bremen, Germania) care a constatat că Pal Aranyosi și Robert Căldăraru ar putea fi supuși unor tratamente inumane sau degradante în închisorile din Ungaria, respectiv, România.

Autoritățile române și maghiare au emis mandate europene de arestare, iar cei doi au fost reținuți la Bremen. 

Cu ocazia audierii, Aranyosi și Căldăraru s‑au opus predării lor către autoritățile judiciare emitente și au declarat că nu sunt de acord cu procedura de predare simplificată.

În cauzul lui Căldăraru, Judecătoria Făgăraș a emis, pe 29 octombrie anul trecut, un mandat european de arestare, în scopul executării unei pedepse privative de libertate de un an și opt luni pronunțate printr‑o hotărâre rămasă definitivă.

Deși a fost condamnat pe 17 decembrie 2013 la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a autovehiculelor fără permis de conducere, acesta a recidivat, la 5 august 2014, deplasându‑se la domiciliul tatălui său. Căldăraru a fost arestat la Bremen, pe 8 noiembrie 2015.

Pal Aranyosi este urmărit penal pentru două infracțiuni de furt calificat prin efracție.