Deputatul Andrei Dolineaschi este urmărit penal de procurorii anticorupție în dosarul în care a fost reținut și vicepreședintele CJ Satu Mare, Mircea Govor. Președintele PSD Liviu Dragnea a fost citat la DNA în calitate de martor.

UPDATE 21:00: Judecătorii instanței supreme au decis plasarea lui Govor în arest la domiciliu.

UPDATE Liviu Dragnea, președintele PSD, a ieșit de la audieri de la sediul DNA, unde a răspuns la întrebările procurorilor în calitate de martor.

„Am fost să dau o declarație în calitate de martor, am spus tot ce aveam de spus și am ieșit”, a declarat Liviu Dragnea după audieri.

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi este acuzat de procurori de complicitate la folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Acuzația i-a fost adusă la cunoștință în dosarul în care este cercetat și Mircea Govor, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare.

De altfel, Mircea Govor a fost reținut miercuri seară, iar joi se discută propunerea procurorilor de arestare preventivă a vicepreședintelui CJ Satu Mare.

Conform procurorilor DNA, „în perioada august - octombrie 2013, Mircea Govor, în calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, a făcut demersuri, prin intermediul lui Dolineaschi (secretarul general al aceluiași partid), pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou-înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale”.

Anchetatorii susțin că, în acest mod, Govor ar fi urmărit protecția companiilor controlate de el.

"Procedând în această manieră, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, Govor a urmărit să obțină/ mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare. În perioada septembrie 2013 — martie 2014, Govor a procedat în aceeași manieră și în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligențe pe lângă aceleași persoane din conducerea ANAF ca acesta fie să promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere sau de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior", spun procurorii anticorupție într-un comunicat.

Ce acuză procurorii în cazul deputatului Dolineaschi

Procurorii susțin că Andrei Dolineaschi ar fi solicitat și obținut unele documente cu caracter confidențial de la persoane cu funcții de decizie în ANAF ce au fost transmise ulterior lui Govor. Tot Dolineaschi l-ar fi pus în legătură directă pe Mircea Govor cu factorii de decizie din cadrul ANAF.

Dolineaschi a cumpărat autoturismul Mitsubishi de la Ponta, achitat de Șova

Deputatul Andrei Dolineaschi este cel care a achiziționat autoturismul Mitsubishi Lancer Evo 10 de la fostul premier Victor Ponta. Despre acest autoturism, procurorii anticorupție au notat în rechizitoriul prin care i-au trimis în judecată pe Victor Ponta și Dan Șova că a ajuns ilegal la fostul premier.

DNA susține că Victor Ponta a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei.

„Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel, care a participat la alegerea acestuia și l-a preluat personal", arată procurorii în actul de acuzare.

Ulterior, premierul Victor Ponta a cedat deputatului PSD Andrei Dolineaschi autoturismul Mitsubishi Lancer.