Șefa CSM a anunțat marți că a decis să sesizeze CCR cu un conflict juridic de natură constituțională față de acțiunile ministrului justiției, Ana Birchall.

Președinta Consiliului Superior al Magistraturii susține că ministrul justiției e vinovat de ”o ingerință gravă” în activitatea procurorilor de urmărire penală și de acțiuni de subminare a autorității CSM în calitatea sa constituțională de garant al independenței justiției.

Întrebată de jurnaliști despre ce ingerințe grave e vorba, Savonea nu a oferit detalii. 

Conflictul dintre Savonea și Birchall e mai vechi, cele două fiind în dezacord pe mai multe teme, una dintre cele mai importante fiind controversata Secție de anchetare a magistraților. În timp ce șefa CSM încearcă din răsputeri să o numească la conducerea Secției pe Adina Florea, ministrul justiției e de părere că SIIJ ar trebui desființată.

Savonea a precizat că a încercat marți în trei etape să organizeze o ședință de plen, lucru imposibil din cauza lipsei cvorumului. Este cea de-a cincea ședință amânată, ca urmare a lipsei unor procurori. Potrivit șefei CSM, cei trei procurori care au lipsit astăzi nu au nicio justificare, ea susținând că ei nu au participat - așa cum au susținut - la un eveniment organizat la Parchetul General. 

Atitudinea procurorilor care au lipsit de la cele cinci ședințe ”a vulnerabilizat anumite instituții, a slăbit capacitatea instituțională a altora, a împiedicat derularea anumitor activități la timp, cum ar fi concursul de admitere în magistratură, astăzi avizarea unor proiecte vizând bugetul instanțelor, bugetul CSM. Din luna iunie se evită validarea unor concursuri pentru Secția de investigare, atât pentru funcții de conducere, cât și pentru funcții de execuție. În fapt, este un veritabil boicot instittuțional”, a afirmat Savonea.

Ea a mai spus că, în aceste condiții, nouă membri ai CSM au decis să inițieze o serie de modificări legislative, astfel încât să fie asigurată desfășurarea ședintelor de plen. Măsurile vizează reducerea cvorumului - în prezent e nevoie de prezența a 15 membri - pentru situațiile în care unii membri - cei cu activitate permanentă, nu cei de drept: ministrul justiției, președintele ICCJ sau procurorul general - refuză să se prezinte în mod nejustificat. Savonea a spus că propunerea e ca o ședință să fie legal constituită cu două treimi dintre membrii Consiliului.

Totodată, se propune sancționarea unui astfel de comportament cu pierderea funcției în cadrul CSM.