Judecătorii ICCJ au respins contestația depusă de liderul PSD împotriva sechestrului impus de procurorii anticorupție în dosarul fraudării de fonduri europene în care este implicată firma Tel Drum și Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea nu i-a convins pe judecători să-i ridice sechestrul pus de procurorii DNA pe avere. ICCJ a respins miercuri seară contestația depusă de liderul PSD.

Între timp, miercuri a fost audiat la DNA și fiul lui Liviu Dragnea.

În sesizarea depusă la instanță prin avocați, Liviu Dragnea susținea că nici Consiliul Județean Teleorman, nici Ministerul Fondurilor Europene și nici Ministerul Dezvoltării nu s-au constituit părți civile în ancheta penală, astfel că, în opinia sa, nu există prejudiciu.

Dragnea a omis să spună că prejudiciul a fost deja acoperit de statul român prin returnarea către Uniunea Europeană a celor 21 de milioane de euro fraudate.

În cazul lui Liviu Dragnea a fost pus sechestru asigurător și poprire asigurătorie de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie.

Sechestru asigurator a fost instituit și în cazul lui Florea Neda, reprezentant al SC Tel Drum, Mugur Bățăuș, Marin Predescu și Victor Piperea, funcționari în cadrul Consiliului Județean Teleorman la data faptelor.

Averea oficială a lui Dragnea, așa cum a declarat-o în iunie 2017:

 

  • Un teren, un apartament și un spațiu comercial de peste 1.500 de metri pătrați, toate în Turnu Măgurele
  • Un autoturism Skoda, dar și un BMW X5 pe care susține că l-a primit cadou (donație) de la cumnată și nepoți
  • Două conturi bancare: unul de peste 3.000 de dolari și unul care conține peste 370.000 de lei
  • Creanțe în urma partajului realizat în urma divorțului de Bombonica Prodana: peste 80.000 de euro și peste 460.000 de lei
  • Venituri de aproape 77.000 de lei de la Camera Deputaților, dar și 220.000 de lei chirie pentru anul 2016 pentru un spațiu comercial.
  • Venit de 630.000 de lei în urma unei promisiuni de vânzare cumpărare a unui imobil și teren din Turnu Măgurele.

 

 

Ce acuză procurorii

Procurorii DNA susțin că firma Tel Drum este controlată de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, fost președinte al Consiliului Județean Teleorman și actualul lider al PSD. De altfel, spun procurorii, acesta ar fi liderul unei grupări infracționale organizate.