Înalta Curte de Casație și Justiție a decis sesizarea Curții Constituționale cu privire la legea care elimină pensiile de serviciu ale magistraților, adoptată de Camera Deputaților.

Potrivit unui comunicat al Instanței Supreme, decizia a fost luată de Secțiile Unite în prezența unui număr de 103 judecători, cu respectarea cerințelor de cvorum cerute de lege.

"Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în unanimitate, sesizarea Curții Constituționale a României pentru controlul constituționalității, înainte de promulgare, a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale (...), adoptată prin vot final în ședința Camerei Deputaților din data de 28.01.2020", se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, sesizarea privește actul normativ în întregime, fiind reținute vicii de neconstituționalitate "atât de natură extrinsecă, cât și intrinsecă".

Secțiile Unite au reținut că se impune ca CCR să examineze dacă dispozițiile actului normativ încalcă prevederile art. l alin. 5 din Constituția României, în componenta sa referitoare la calitatea legii, în special prin faptul că procedura parlamentară s-a derulat cu încălcarea prevederilor constituționale referitoare la ordinea sesizării camerelor Parlamentului în ceea ce privește reglementarea unor aspecte ținând de autoritatea judecătorească.

ÎCCJ mai reclamă omisiunea aprobării unei modificări a statutului deputaților și senatorilor în ședința comună a celor două Camere, încălcarea principiului bicameralismului, caracterul "incoerent și lipsit de previzibilitate" al procesului legislativ, caracterul "lacunar" și vidul legislativ creat în condițiile în care același proiect de lege face referire la reglementarea în termen de șase luni a unor scheme de pensii ocupaționale, discrepanța dintre intenția legiuitorului și realitatea reglementării, deficiențe privind activitatea de documentare și nerespectarea jurisprudenței Curții Constituționale.

"Încalcă principiul independenței judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție, și afectarea statutului constituțional al procurorilor, reglementat prin art.l32 alin.(l) din Constituție, cu referire la art.l alin.(3) din Constituție, în special prin nesocotirea aspectelor statuate în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia CCR nr.20/2000, Decizia CCR nr.873/2010), jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (...), precum și documente internaționale adoptate de către ONU, Consiliul Europei, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Conferința Președinților de Instanțe Supreme din Europa Centrală și de Est și neluarea în considerare a regimului de incompatibilități și interdicții prevăzut de lege pentru aceste categorii profesionale", se mai arată în comunicat.

Alte critici se referă la încălcarea prevederilor art. 147 din Constituție, care consacră caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, dar și la încălcarea principiului nediscriminării, "în special prin introducerea unui element de discriminare în cadrul corpului magistraților, între magistrații civili și cei militari", precum și în cadrul familiei ocupaționale care are printre atribuții protejarea ordinii publice.

Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 247 voturi "pentru", niciun vot "contra" și 21 de abțineri, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale. Documentul prevede eliminarea pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor.