La scurt timp după pronunțarea hotărârii definitive prin care Dan Voiculescu a fost condamnat la închisoare, statul român a devenit, în acte, proprietar peste unele dintre clădirile și terenurile indicate în sentință ca fiind de executat de către stat pentru recuperarea prejudiciului imputat mogulului.

Suma stabilită de magistrați ca prejudiciu este un record pentru justiția română: peste 60 de milioane de euro.

Deși, în acte, o parte dintre imobile au intrat în scurt timp în posesia statului, afacerile controlate de familia Voiculescu au continuat să funcționeze nestingherite în imobilele de care ar fi trebuit să fie deposedate.

Într-un interviu pentru Europa FM, șeful ANAF, Gelu Diaconu, a explicat cum firmele lui Voiculescu au obstrucționat executarea de facto a bunurilor, precizând însă că avocații s-au folosit „de cadrul legal existent”. 

Ce s-a întâmplat de fapt?

A explicat site-ul romaniacurata.ro: mogulul Antenelor și televiziunile sale au deschis o sumedenie de procese în instanțele civile de la Tribunalul București prin care au blocat procesul de recuperare.

Sau, mai simplu: firmele lui Voiculescu, proprietare ale respectivelor imobile, și le-au închiriat unele altora prin contracte care prevăd dreptul de preempțiune al chiriașului, practică la care au recurs încă de acum aproape zece ani și pe care o putem privi acum ca pe un fel de asigurare anti-executare.

În momentul în care judecătorii care l-au condamnat pe Voiculescu au decis definitiv confiscarea imobilelor, firmele acestuia s-au adresat instanței și au obținut drept de folosință asupra clădirilor, precum și recunoașterea contractelor de închiriere pe care le încheiaseră între ele.

Imediat după aceasta, firmele proprietare și-au intabulat dreptul de preempțiune ca sarcină în cartea funciară.

A fost motiv suficient pentru ca Fiscul condus de Diaconu să oprească procedura de evaluare și scoatere la vânzare a imobilelor: nimeni nu s-ar înghesui să cumpere clădiri cu sarcini, iar neprezentarea cumpărătorilor ar duce la scăderea prețului cu un sfert din valoarea estimată cu ocazia fiecărei reluări a procedurii de vânzare. Argument corect.

„Bunurile care fac obiectul valorificării - și pe care noi le-am evaluat și am urmat întru totul procedura legală - sunt astăzi înregistrate cu sarcini la Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Sunt hotărâri ale unor instanțe care, chiar dacă nu sunt definitive, consacră un drept de preempțiune în sarcina actualilor proprietari și, dacă noi mâine le-am scoate la valorificare, probabil nimeni nu se prezintă pentru a prelua un bun care este înregistrat cu sarcini și am fi pe procedură nevoiți ca în pași succesivi să reducem cu 25 la sută la fiecare pas valoarea acestuia" - Gelu Diaconu, pentru Europa FM.

Firmele lui Voiculescu au încercat să blocheze apoi orice tentativă de vânzare a imobilelor, invocând drepturile lor de chiriași, drepturi deja recunoscute de o instanță. Inclusiv acela că, în calitate de chiriași cu drept de preempțiune la cumpărare, în comisia de evaluare a imobilelor ar fi trebuit să fie și ele reprezentate, ba chiar să primească primele o ofertă de cumpărare.

Pentru fiecare dintre aceste chestiuni, avocații au deschis procese care au blocat executarea.

Companiile lui Voiculescu au mers până acolo încât, pentru a împiedica executarea, au dat în judecată statul, acuzându-l nici mai mult nici mai puțin de „îmbogățire fără just temei”. Oamenii mogulului acuză statul că, prin orice tentativă de confiscare a imobilelor, ar urma să-și însușească și îmbunătățiri în valoare de 50.000 de lei pe care susțin că le-au adus clădirilor în perioada în care le-au avut în proprietate.

De fapt, firmele omului de afaceri condamnat pentru corupție cer instanței ca, până când statul va plăti acești bani, să le recunoască dreptul de retenție asupra acestora. Acest drept reprezintă, potrivit jurnaliștilor Adevărul, posibilitatea de folosire a clădirii până la plata celor 50.000 de lei.

Suma este modică, de unde reiese că interesul este, de fapt, întârzierea executării.

Abuz de drept? Vom vedea.

Contractele de închiriere încrucișate, cecuri în alb în fața executării

Problema pare să fie însă la instanța care a acceptat clauza de preempțiune a chiriașilor din aceste contracte, deși hotărârea definitivă de condamnare și confiscare prevedea recuperarea imobilelor „libere de sarcini”.

Pentru a fi și mai convingător în postura sa de victimă aflată în imposibilitatea de a acționa, Fiscul lui Gelu Diaconu a cerut instanței care l-a condamnat pe Voiculescu o lămurire a deciziei penale în ceea ce privește executarea.

În urmă cu câteva zile însă, în 25 ianuarie 2016, judecătorii care l-au condamnat pe Voiculescu au respins acțiunea ANAF, transmițându-le oamenilor lui Diaconu că, practic, nu au nimic de lămurit.

Mai mult, judecătoarea Camelia Bogdan, președintele completului de judecată care l-a condamnat pe Voiculescu la zece ani de închisoare și care a decis confiscarea bunurilor, a reclamat procurorilor anticorupție neregulile pe care le-a observat în procesul de recuperare a clădirilor mogulului.

În 2 februarie, procurorii DNA au anunțat deschiderea unui dosar-mamut care vizează funcționari din conducerea ANAF, din „alte instituții”, dar și persoane aflate în închisoare, toți aceștia fiind cercetați pentru situația paradoxală în care se află statul român: aceea că nu a reușit să recupereze mai nimic din sutele de milioane de euro care ar fi trebuit luate de la cei condamnați definitiv.

Procurorii DNA își exprimă, astfel, suspiciunile că aceste întârzieri în recuperarea prejudiciilor nu sunt întâmplătoare.

Recuperarea prejudiciului în cazul Voiculescu-ICA - sau, mai degrabă, nerecuperarea lui - este și ea vizată în acest dosar anunțat de DNA. Comunicatul procurorilor anticorupție vorbește și de o adresă „care conține documente referitoare la o executare silită”, primită și înregistrată de procurori și care „urmează a fi luată în considerare în dosarul penal sus menționat”.

Sursele EurActiv.ro susțin că adresa despre care vorbește DNA a fost transmisă de judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a condus completul care l-a condamnat pe Dan Voiculescu. În respectiva adresă, Camelia Bogdan a dat detalii inclusiv despre magistrați ai Tribunalului București care au interpretat anumite prevederi contractuale de o asemenea manieră încât au împiedicat executarea silită a bunurilor aparținând companiilor controlate de familia Voiculescu.

Adică despre magistrații care au acceptat „sarcini” supra imobilelor de confiscat în dosarul ICA, în ciuda faptului că hotărârea de condamnare și recuperare a prejudiciului prevedea clar că imobilele trec „fără sarcini” în patrimoniul statului.

Gelu Diaconu și Antena 3

Dacă văzând filmul de mai sus am putea crede că ANAF ar fi vrut să confiște, dar nu a putut din cauza instanțelor, urmărind modul în care Antena 3 pledează pentru cauza controversatului Gelu Diaconu putem bănui că și din partea ANAF a existat o contribuție în întârzierea momentului recuperării bunurilor de la Voiculescu.

Antena 3 s-a transformat în tribunal al poporului împotriva tuturor celor care, conform surselor EurActiv.ro, încearcă să-l înlăture pe Diaconu din fruntea ANAF.

Totul a început cu un atac dur la adresa lui Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul de Finanțe, adversar asumat al lui Gelu Diaconu încă de pe vremea în care nu avea nicio legătură cu Guvernul.

Antena 3 a continuat apoi cu un atac sub centură la Anca Dragu, ministrul Finanțelor. Comentariile realizatorilor Antenei 3 în legătură cu un filmuleț-paparazzi în care Anca Dragu fusese „prinsă” la un pahar de vin cu un bărbat au fost cel puțin propagandistice: fusta e prea scurtă, femeia fumează țigară de la țigară și altele din același registru.

De ce îl protejează Antena 3 de o asemenea manieră pe Gelu Diaconu, lovind în toți cei care l-ar putea înlătura pe acesta de la conducerea ANAF?

Este legitim să ne gândim că, la schimb, Diaconu asigură protecție firmelor lui Voiculescu, inclusiv Antenei 3, în fața executării. Pentru o televiziune, o evacuare din sediu înseamnă pierderi uriașe fie și doar cu mutarea echipamentelor.

Răspunsul însă va veni și aici tot dinspre DNA, care din nou, ne place sau nu, devine ultima instituție de la care putem aștepta lămurirea unor situații paradoxale precum cvasi-inexistența confiscărilor bunurilor infractorilor condamnați.