Judecătorii ICCJ au constatat nereguli grave în rechizitoriul făcut de procurori și au anulat probe importante. Decizia magistraților poate fi contestată.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis luni că rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz este nelegal.

Nu mai puțin de 80 de convorbiri, înregistrări și comunicări, dar și a mai multor documente financiar-contabile, extrase de cont și situații financiare au fost anulate de judecătorul de cameră preliminară.

„Constată neregularitatea rechizitoriului numărul 146/D/P/2010 din 31 mai 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, Secția de combatere a criminalității organizate, în ceea ce privește descrierea faptelor reținute prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpaților Niculae Ioan, Videanu Adriean, Mirea Marin, Alesandru Dan-Victor, Palașcă Viorel, Apan Ioana, Toth Francisc, Stancu Lucian-Adrian, Veza Marius-Leonte, Ionașcu Lucia și SC Interagro SA, precum și indicarea și analiza mijloacelor de probă", se arată în minuta deciziei.

Înalta Curte a decis totodată și excluderea din dosar a unui raport de expertiză financiar-contabilă judiciară.

„Constată nulitatea expertizei financiar-contabilă judiciară efectuată în baza ordonanțelor nr. 146/D/P/2010 din 14 martie 2014, 31 martie 2014, 22 decembrie 2014 și 26 ianuarie 2015. Exclude din materialul probator raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară întocmit de experții Dumitriu Marinela și Bercaru Florian, înregistrat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, sub numărul 707/01.10.2015”, a mai decis judecătorul.

Procurorii au termen 5 zile să remedieze problemele grave din rechizitoriu. Decizia nu este definitivă.

Dosarul ce privește gazele naturale ieftine pentru firma Interagro, controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, a ajuns la instanță.

DIICOT i-a trimis în judecată pe fostul ministru al economiei Adriean Videanu, pe Ioan Niculae, dar și alte persoane implicate în această afacere, inclusiv de la Romgaz.

Acuzațiile sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

Conform procurorilor, la începutul anului 2005, Ioan Niculae a inițiat un grup infracțional organizat împreună cu Marin Mirea (fost administrator al SC INTERAGRO SA și consilier pe probleme energetice al lui Ioan Niculae și cu Alpar Kramer, director Comercial/Marketing în cadrul SNGN ROMGAZ S.A.

La această grupare ar mai fi aderat, spun procurorii, și oficiali din ministerul Economiei, inclusiv Adriean Videanu, care a ocupat funcția de ministru.

Scopul acestora, arată DIICOT, a fost delapidarea SNGN ROMGAZ SA în sensul obținerii de gaze naturale la prețuri inferioare celor practicate în mod normal pentru firma Interagro.

Astfel, Interagro ar fi obținut gaze naturale aproape în mod exclusiv din producția internă, care se comercializează la prețuri  de aproximativ patru ori mai mici decât gazele naturale din import.

„În perioada analizată prețul fiind de aproximativ 120 dolari pe 1000 mc de gaze din producția internă și aproximativ  500 dolari pe 1000 mc gaze naturale din import, eludând reglementările legale care obligau la comercializarea gazelor naturale în amestec (gaze naturale din producția internă și gaze naturale din import, la un preț mediu)”, arată procurorii.

DIICOT subliniază că „în domeniul gazelor naturale în perioada în care Adriean Videanu  a fost ministru al Economiei (decembrie 2008-octombrie 2010) a fost inițiată și aprobată în Guvern, Ordonanța de urgență nr. 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009 prin care s-a dispus ca livrarea gazelor naturale către consumatorii întreruptibili să se facă exclusiv din gazele naturale provenite din producție internă, al căror cost era cuprins între 1/4 și 1/3 din prețul gazelor naturale din import”.

Procurorii spun că ROMGAZ S.A. a fost prejudiciată cu peste 282 de milioane de lei, sumă reprezentată de discount-urile acordate.

În acest dosar, procurorii au cerut ridicarea imunității și pentru fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, însă Senatul a respins cererea pentru încuviințarea urmăririi penale a colegului lor.