Procurorii suceveni au constatat că au fost făcute teste cu prioritate unor persoane care nu aveau neapărat nevoie de ele, în timp ce probele recoltate unor angajați ai spitalului nu au fost înaintate către laboratoare specializate.

Faptele sesizate de procurorii suceveni în dosarul în rem deschis săptămâna trecută au fost încadrate într-o formă agravată a infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art.352 alin.1, 2 și 5 Cod penal, a anunțat marți Ministerul public.

De asemenea, cercetările au fost extinse întrucât în cursul acestora a rezultat faptul că la nivelul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienți care au fost confirmați pozitiv în urma testării pentru COVID-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât și ulterior acesteia.

”La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfășurată de funcționarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum și din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorități în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020”, susțin procurorii suceveni.

În instrumentarea cauzei, având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, la data de 27.03.2020, urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual.

”În concret, sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecția cu COVID-19, respectiv au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condițiile existenței unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajați ai Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activitățile de prevenire și combatere a infecției virale cu noul coronavirus”, notează procurorii, adăugând că, în această perioadă (februarie – martie 2020), funcționari publici din cadrul instituțiilor publice din județul Suceava, cu atribuții în sistemul sanitar (Spitalul Județean Suceava și Direcția de Sănătate Publică Suceava), în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au încălcat reglementările legale privind izolarea, carantinarea și internarea în unități medicale a persoanelor suspecte sau confirmate cu infecția COVID-19, în sensul că persoane confirmate pozitiv nu au fost internate în fapt în Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Suceava.

Procurorii mai precizează că ”în gestionarea anchetei se are în vedere clarificarea situației de fapt sub toate aspectele, însă, având în vedere situația critică în care se află municipiul Suceava, este prioritar ca toate cadrele medicale să-și îndeplinească cu maximă diligență obligațiile de serviciu, fără a fi supuse unor presiuni suplimentare în acest moment”.