Parchetul General a anunțat oficial vineri punerea sub acuzare a fostului președinte Ion Iliescu pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

"În cauza cunoscută generic sub denumirea 'Mineriada din 13-15 iunie 1990', procurorii militari din cadrul Secției parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (cel puțin 2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (cel puțin 1315 subiecți pasivi secundari ), lit. j) (cel puțin 1214 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal", se arată într-un comunicat de presă transmis de PG.

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers vineri dimineața la locuința lui Ion Iliescu, pentru a-l anunța pe fostul președinte că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Procurorii au stat doar zece minute în vila unde locuiește Iliescu, intrând pe o poartă din spate pentru a evita jurnaliștii prezenți la fața locului.

Joi, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, foștii generali Vasile Dobrinoiu și Peter Petre au fost chemați pe rând la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoștință acuzațiile.

În cazul lui Ion Iliescu a fost aplicată o procedură specială de punere sub acuzare, deoarece el nu se poate deplasa la sediul Parchetului, având 94 de ani.

Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanță.

Inițial, în iunie 2017, fostul președinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității, alături de fostul premier Petre Roman și fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu (decedat între timp), Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu și Miron Cozma.

Procurorii militari susțineau că, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau pașnic opiniile politice, în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, SRI, precum și peste 10.000 de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe: moartea prin împușcare a patru persoane, două persoane violate, vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acțiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate și transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reținute până în după-amiaza aceleiași zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că a dat ordinul pentru evacuarea în forță a manifestanților din Piața Universității, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din București.