Fostul lider al PSD Liviu Dragnea spera să fie eliberat condiționat, dar cererea i-a fost respinsă marți.

UPDATE

Cererea lui Liviu Dragnea de eliberare condiționată a fost respinsă. Fostul șef al PSD poate contesta decizia. 

+++

Judecătoria Sectorului 5 a rămas marți în pronunțare pe cererea de eliberarea condiționată depusă de fostul lider al PSD Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, relatează Agerpres.

Dragnea nu a fost adus la Judecătorie, însă a putut să se adreseze instanței prin videoconferință. Procurorul de ședință ar fi vrut ca Dragnea să fie audiat, însă judecătorul a considerat că solicitarea Parchetului este inutilă, permițând ca fostul președinte al PSD să se adreseze instanței prin videoconferință, la sfârșitul procesului.

"Îndeplinesc condițiile (pentru eliberarea condiționată - n.r.). Am stat destul în penitenciar, nu reprezint un pericol pentru societate. Pot face bine", a declarat Dragnea.

Avocata sa, Flavia Teodosiu, a spus că fostul lider social-democrat îndeplinește toate condițiile pentru a fi eliberat înainte de termen, aducând ca argument și faptul că e săptămâna dinainte de Paște.

Procurorul de ședință a susținut că Liviu Dragnea nu a dat suficiente dovezi de îndreptare: "Instanța trebuie să se raporteze la persoana condamnatului, nu la criterii abstracte. Se cunoaște că persoana condamnată are o educație, spunem noi, înaltă, deci conduita lui în penitenciar este una normală. Programele la care a participat sunt destinate persoanelor cu o educație precară. Faptul că el consideră că pedeapsa este injustă, politică, denotă că nu și-a schimbat atitudinea. Atât timp cât se neagă însăși temeinicia condamnării și se invocă imixtiuni politice, este evident că petentul condamnat nu își atribuie nicio culpă, motiv pentru care noi considerăm că pedepsa nu și-a atins scopul. Ați întrebat ce ar trebui să facă - să își asume condamnarea".

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

El a făcut mai multe încercări de a ieși din penitenciar, prin introducerea în instanțe a unor căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.