Fostul ministru al Comunicațiilor între anii 2000-2004, Dan Nica, suspectat că ar fi luat mită în „Dosarul Microsoft“, în care mai sunt cercetați alți șapte foști miniștri, s-a prezentat, luni, la DNA fără să fi fost citat.

El a declarat că a venit la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a da lămuriri într-un dosar în care el ar fi făcut o sesizare în 2013.

Conform unor surse judiciare, el s-a interesat de dosarul Microsoft, dar procurorii tot nu au reușit să îl audieze în dosarul în care este suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. Nica nu a putut însă afla decât că în cauză nu a fost primit un răspuns oficial de la Parlamentul European privind cererea de ridicare a imunității sale.

În dosarul "Microsoft" mai sunt vizați alți șapte foști miniștri: Șerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Adriana Țicău. DNA îi acuză pe toți de fapte de corupție legate de aprobarea unor proiecte pentru licențe Microsoft.

Anchetatorii susțin că cei implicați ar fi cerut 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor, a fost deja trimis în judecată în cursul acestui an, alături de oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae, și de fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan.

În noiembrie anul trecut, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a primit cererea de ridicare a imunității europarlamentarului social-democrat Dan Nica. Juriștii Parlamentului European au stabilit că solicitarea trimisă de DNA nu este de competența lor.

DNA nu a primit încă răspunsul oficial al europarlamentarilor.