Ministrul Justiției, Florin Iordache, i-a "invitat" luni, pe procurorul general, Augustin Lazăr, pe procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi și pe procurorul-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, la o discuție, la sediul Ministerului Justiției.

Florin Iordache le-a adresat celor trei șefi de parchete invitația de a veni, luni, la ora 12:00, la Ministerul Justiției, pentru discuții, au precizat surse judiciare pentru News.ro.

De altfel, ministrul Justiției anunțase încă de vineri că urmează să aibă o întâlnire cu procurorul general și cu adjuncții săi.Iordache a spus atunci că nu crede că ar fi necesară revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA, Codruța Kovesi, după înregistrările lui Sebastian Ghiță, precizând că este o anchetă în derulare la Parchetul instanței supreme, care va face cercetări în cazul acestor înregistrări.

"Este o anchetă în derulare la Parchetul General. Această discuție o voi avea și săptămâna viitoare, când mă văd cu procurorul general și cu adjuncții dumnealui. (…) Atât timp cât este o anchetă în derulare, pe care o are în acest moment Parchetul General, atât timp cât respectă prevederile legale, nu văd de ce (să fie revocat din funcție procurorul-șef al DNA, n.r.)”, a spus Florin Iordache, întrebat dacă Laura Codruța Kovesi mai poate rămâne în funcție după acuzațiile lansate de Sebastian Ghiță în mai multe înregistrări difuzate la televiziunea pe care o controlează.

Potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, revocarea din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție se face de către președintele României, la propunerea ministrului Justiției, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.