Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, va fi eliberat condiționat în cursul zilei de miercuri din Penitenciarul Bistrița, după ce decizia dată săptămâna trecută de judecători nu a fost contestată de către procurori.

Potrivit informațiilor furnizate de Judecătoria Bistrița, nu a fost depusă nicio contestație la decizia dată în dosarul 6859/190/2017 privind liberarea condiționată a lui Bivolaru, termenul expirând pe 12 septembrie, la ora 24:00, scrie Agerpres.

Decizia a fost dată pe 7 septembrie și a rămas, astfel, definitivă. 

Procurorii au susținut la procesul de la ICCJ că, în perioada 2002 - martie 2004, Gregorian Bivolaru, folosindu-se de calitatea declarată de "profesor yoga" și "mentor spiritual", prin abuz de autoritate și ținere în stare de aservire, a recrutat, în scopul exploatării sexuale, o minoră, cursantă yoga, cu care a întreținut, în mod repetat, acte sexuale și de perversiune sexuală, oferindu-i diverse sume de bani și alte foloase.

De asemenea, Bivolaru a atras, prin asigurarea mijloacelor financiare de subzistență și remiterea altor foloase materiale, pe Maria Mirona Farcași, cursantă yoga, în practicarea unor acte sexuale cu minora M.D.

El a mai fost acuzat că, în perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum și în aprilie 2003, a întreținut acte sexuale cu alte două minore.

Bivolaru a părăsit ilegal teritoriul României și a fost reținut, pe 4 aprilie 2005, de poliția suedeză în orașul Malmo. Ulterior, autoritățile suedeze i-au acordat azil politic.

În cele din urmă, liderul spiritual al MISA a fost prins pe 26 februarie 2016 în Franța, fiind  adus în țară în vara anului trecut sub escortă.