George Scripcaru a fost trimis în judecată de DNA pentru că l-a convins pe directorul regiei de transport din Brașov să cumpere patru Skoda Superb, fiind apoi folosite de primar. Costurile de întreținere erau achitate de RAT Brașov.

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Potrivit DNA, dosarul vizează achiziționarea unor autoturisme de către regia de transport din Brașov, aflată în subordinea administrației locale.

De altfel, procurorii l-au trimis în judecată în acest dosar și pe Cristian Radu, la data faptei director al Regia Autonomă de Transport (RAT) Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Conform procurorilor, în perioada 2007 - 2015, George Scripcaru, în calitate de primar al Brașovului, și-a exercitat influența reală asupra directorului RAT Brașov, determinându-l să-și încalce atribuțiile de serviciu și să achiziționeze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziția Primăriei Brașov, semnându-se în acest sens mai multe contracte și acte adiționale.

„Scopurile urmărite de edil au fost obținerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosința exclusivă a mașinilor respective, dar și neplata costurilor pentru întreținerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii și reparații). Pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosința Primăriei Brașov sunt utilizate în interesul său personal, inculpatul Scripcaru George a solicitat aceleiași persoane din conducerea RAT Brașov ca, în cazul în care pe adresa societății vor veni solicitări din partea Poliției Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat care astfel să fie sancționat contravențional în locul edilului”, susțin procurorii anticorupție.

În rechizitoriu se arată că pe 12 martie 2009, o persoană a fost amendată cu 120 de lei și 2 puncte de penalizare pentru depășirea vitezei maxim admise în localitate în timp ce conducea unul dintre autoturismele respective.

„În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obținerea de foloase necuvenite pentru acesta, constând în faptul că nu figurează în evidențele Poliției cu sancțiuni contravenționale și nu a plătit amenda respectivă”, spun procurorii.

DNA mai acuză și fapte din perioada 2013-2015. „În scopul facilitării utilizării de către primarul George Scripcaru a unuia dintre autoturisme, Cristian Radu, în calitate de director al Regiei Autonome de Transport Brașov, și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu și a dispus întocmirea și semnarea unei convenții prin care s-a acordat folosința gratuită a mașinii în interesul personal al edilului. Ulterior, a aprobat sumele de bani necesare pentru întreținerea acesteia”.

„Consecința acestei conduite infracționale a edilului fost prejudicierea societății respective cu 630.665,33 lei, reprezentând contravaloarea autoturismelor achiziționate și cheltuielile suportate cu întreținerea/utilizarea acestor autoturisme, sumă cu care Regia Autonomă de Transport Brașov RA s-a constituit parte civilă în procesul penal”, mai arată DNA.

Primarul George Scripcaru a mai fost trimis în judecată în alte două dosare pentru infracțiuni similare.