DNA începe acțiunea penală față de Dan Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, pentru infracțiunile de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.

UPDATE: Ulterior anunțului DNA, Daniel Tudorache a anunțat că se suspendă din PSD. Fostul primar, care este al doilea pe lista PSD București pentru Camera Deputaților, susține că este nevinovat și spune că speră ca „justiția să facă lumină”.

„Nu doresc să pun în pericol șansele reale de câștigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani și în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică”, a scris Tudorache pe Facebook.

Totuși, într-o altă postare, fostul primar se întreabă de ce atâta urgență cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare.

„Nu m-am prevalat de dreptul la tăcere, pentru că, așa cum am spus, NU AM NIMIC DE ASCUNS. Am încredere în Justiție și voi contribui activ la aflarea adevărului.

Totuși, nu pot să nu mă întreb: oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008??? Acum, cu 2 săptămâni înainte de alegerile parlamentare!”, scrie Daniel Tudorache pe Facebook.

*****************************

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte două persoane fizice - fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului -, pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.

Celor trei inculpați li s-au fixat cauțiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie: un milion de euro pentru Dan Tudorache, 200.000 de euro pentru fosta soție și 75.000 de euro pentru persoana fizică aflată în anturajul primarului.

Conform DNA, în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează faptul că în perioada septembrie 2016 - mai 2017, persoana aflată în anturajul inculpatului Dan Tudorache ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10% din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituție aflată în subordinea Primăriei Sector 1.

"În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții (plată la timp a facturilor și actualizarea tarifelor). În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 de lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență", arată DNA.

Potrivit comunicatului, în activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Dan Tudorache.

"Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului. În acest mod, Tudorache ar fi confirmat caracterul real al influenței. De altfel, există suspiciunea rezonabilă că primarul de la acea vreme Dan Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său", informează Direcția Națională Anticorupție.

Procurorii menționează că, în perioada în care a ocupat funcții publice (2008 - 2018), inculpatul Dan Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite.

"Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obținute în mod nelegal, acesta ar fi interpus două persoane (soția și menajera), care au acționat ca proprietarii aparenți ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil. Banii astfel introduși în circuitul civil ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite", arată anchetatorii.

Concret, susține DNA, în perioada de referință (2008 - 2018), în care Tudorache ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor constând în:

* depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei în conturi bancare deschise pe numele acestora - în total 2.990.000 lei și 235.000 euro;

* achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;

* acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții;

* achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro, etc.),

* achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții,

* asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soții,

toate acestea cu fonduri cu privire la care există suspiciunea că sunt provenite din infracțiuni.

La data de 21 noiembrie 2020, inculpatului Dan Tudorache și celorlalți doi inculpați li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În ceea ce privește cel de-al doilea dosar în care au fost efectuate, în cursul zilei de 19 noiembrie, o serie de percheziții domiciliare, informații vor fi date publicității când situația judiciară o va permite, arată DNA.

"Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", subliniază comunicatul citat.