Fugarul Sebastian Ghiță, cel pe numele căruia judecătorii români au emis un mandat de arestare preventivă, este între primii din lista celor mai căutați din Europa. Alături de el mai este un român, căutat pentru trafic de persoane, dar și criminali.

Sebastian Ghiță, dispărut din 21 decembrie 2016, a fost inclus pe lista „Europe’s Most Wanted Fugitives” a Europol.

Alături de el se mai află un român, Ionel Silvestru, condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de persoane. Și fratele lui Omar Haissam, Omar Mukhles, se află pe aceeași listă (al treilea din primul rând), fiind căutat pentru a fi încarcerat. El a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că și-a ajutat fratele să fugă din România.

Fostul deputat a fost dat în urmărire națională după ce pe 10 ianuarie instanța supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupție, alături de foști șefi de Parchet și Poliție din Prahova.

Ulterior a fost emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiță, omul de afaceri fiind dat și în urmărire internațională, prin Interpol.

Ultimul dosar în care a fost trimis în judecată cuprinde, pe lângă fostul deputat, nume importante din justiția prahoveană, despre care procurorii anticorupție susțin că erau preș în fața lui Ghiță și îi serveau informații secrete.

 

 

Un alt dosar important, dar care este încă în anchetă, îl are protagonist pe Sebastian Ghiță alături de fostul premier Victor Ponta și se referă la aducerea în România a fostului premier britanic Tony Blair.

Vizita, în valoare de peste 200.000 de euro, ar fi fost plătită de Sebastian Ghiță pentru ca Ponta să câștige capital electoral.

În schimb, Victor Ponta i-a rezervat pe liste un loc eligibil pentru Camera Deputaților lui Sebastian Ghiță.

Fostul deputat a dispărut înainte de Crăciun, când polițiștii care îl filau i-au pierdut urma. Au urmat apoi mai multe episoade de „dezvăluiri” la postul de teveviziune pe care îl controlează. Dezvăluirile, mai mult sau mai puțin reale, fără probe, au dus la o anchetă internă în SRI, acolo unde numărul 2, Florian Coldea a fost brusc trecut în rezervă, deși comisia de anchetă stabilise că nu a încălcat legea.

Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată  și alături de fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu.