CEDO a emis hotărârea pilot împotriva statului român privind situația din penitenciare și cere un plan de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare. Nu există sancțiunea de 80 de milionae, dar se face referire la protestele din iarnă.

UPDATE Premierul Sorin Grindeanu a avut deja o discuție cu Tudorel Toader în urma căreia a afirmat că este convins că ministrul Justiției va veni "în ritmul potrivit" cu planul de măsuri pe care țara noastră trebuie să le ia în termenul de șase luni stabilit de instanța europeană.

"Sunt convins că va veni în ritmul potrivit cu acest plan de măsuri, astfel încât în cele 6 luni să reușim să aprobăm acest plan, să facem pași concreți și până la urmă să facem în șase luni lucruri care trebuiau făcute în ultimii 26 de ani", a precizat premierul.

Întrebat dacă acest termen de șase luni e suficient, șeful Executivului a răspuns că: "Avem timp în cele șase luni să facem acest plan extrem de bine așezat. Măsurile respective trebuie să fie parte a acestui plan, urmând perioada de implementare. Dar vreau să fie foarte bine așezate și tocmai acesta a fost rostul discuției mele cu domnul ministru Toader. E timp suficient să facem acest plan de măsuri, să luăm măsuri concrete, nu doar să facem acest plan și să arătăm că suntem determinați în a respecta și subliniez în a respecta decizia CEDO și a îmbunătăți condițiile din penitenciare, care, iată, nu sunt invenții, nu sunt lucruri spuse doar de către unii și alții, ci azi s-a dovedit că sunt lucruri extrem de grave".

Știrea inițială*****

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat marți decizia - pilot privind condițiile din penitenciarele din România. Decizia (pe care o puteți accesa aici) statuează că statul român are 6 luni la dispoziție că să prezinte un plan de măsuri care să rezolve suprapopularea și condițiile din penitenciare.

Judecătorii CEDO au decis în unanimitate că România a încălcat Articolul 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, ce interzice tratamentele inumane sau degradante.

CEDO a amendat România în această decizie-pilot doar cu 17.850 de euro, în cazul Rezmives (cazul care este punctul de plecare al deciziei -pilot).

CEDO nu a amendat România cu suma de 80 de milioane de euro, așa cum spuneau politicienii români care sub această amenințare încercau să justifice legea grațierii și mutilarea Codului Penal pentru a salva alți politicieni și clientela politică.

Judecătorii nu au impus României o măsură anume și nu se face referire la o grațiere colectivă sau relaxarea politicii penale.

De altfel, un judecător din complet, Krzysztof Wojtyczek, a avertizat România că măsuri de relaxare a politicii penale precum cele din OUG 13 au dus la proteste masive în România, conform Hotnews.ro.

În urma acestei hotărâri pilot, România trebuie să prezinte în termen de 6 luni, în cooperare cu Comitetul Miniștrilor din Consiliul Europei, un "calendar precis" pentru a pune în aplicare a măsurilor generale potrivite să rezolve problema suprapopulării penitenciarelor și a condițiilor necorespunzătoare de detenție.

CEDO a decis și suspendarea tuturor cazurilor similare, care fac referire la condițiile din sistemul penitenciar până când statul român va prezența planul de măsuri.