Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, ar urma să aibă joi o discuție telefonică cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a exprima dezacordul CE cu privire la preconizatele modificări ale legislației justiției, scrie HotNews.ro.

Surse oficiale au declarat pentru HotNews că Guvernul ar fi încercat să obțină un acord al oficialilor de la Bruxelles asupra ordonanțelor de urgență pregătite de Ministerul Justiției cu privire la preconizatele modificări vizând Codurile penale și posibilitatea contestării deciziilor definitive pronunțate de completurile de 5 judecători ale instanței supreme.
 
Dar echipa de experți a Comisiei Europene consideră că modificările nu ar respecta recomandările transmise în repetate rânduri de CE, Comisia de la Veneția și GRECO. De asemenea, echipa de experți români ar fi transmis că Guvernul nu ar intenționa să renunțe la aceste ordonanțe.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a criticat în mai multe rânduri modificările legilor justiției și măsurile adoptate de Guvern, ar urma să aibă joi o discuție telefonică cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a exprima dezacordul CE.

Frans Timmermans a transmis repetat apelul Comisiei Europene către autoritățile române de a respecta recomandările Comisiei, ale Comisiei de la Veneția și GRECO.

În urmă cu două săptămâni, premierul Viorica Dăncilă și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au stabilit un plan de lucru al experților români și europeni, pentru a găsi soluții de punere în aplicare a recomandărilor MCV.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene declara că nu a remarcat progrese de la publicarea raportului MCV privind România și că i-a înmânat premierului un document cu măsuri și își dorește ca experții Comisiei Europene și reprezentanții Guvernului să discute despre punctele care trebuie soluționate.

"Vrem să ne asigurăm că putem face progrese în ce privește domnia legii în România și vrem să ne asigurăm că lupta împotriva corupției nu este abandonată și continuăm această luptă", afirma oficialul european, care a transmis un nou avertisment Guvernului de la București în privința modificării legilor justiției.

"Vrem să ne asigurăm că putem face progrese în ceea ce privește domnia legii în România și vrem să ne asigurăm că lupta împotriva corupției nu este abandonată și continuăm această luptă, deoarece este foarte important pentru viitorul acestei țări", a mai declarat Timmermans.

HotNews a scris vineri că o serie de modificări la Codul Penal și legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție ar putea fi în beneficiul lui Liviu Dragnea, condamnat în dosarul angajărilor fictive și urmărit penal în Tel Drum.

De asemenea, HotNews a semnalat că ministerul Justiției a finalizat Ordonanța de Urgență cerută insistent lui Tudorel Toader de către liderii PSD - cea care le va permite celor condamnați care au sentințe definitive pronunțate de completurile de 5 constituite la instanța supremă începând cu 2014 să depună contestație în anulare chiar dacă au ieșit din termenul legal de 30 de zile, iar unul dintre beneficiarii actului normativ ar fi liderul PSD, Liviu Dragnea. El ar putea scăpa de condamnarea definitivă din procesul Referendumului. În baza acestei ordonanțe, procesul ar putea fi reluat la instanța supremă, în faza de apel.