Înregistrări de la ședințe cu șefa DNA au fost date publicității de RTV. Kovesi face apel la procuroi să își facă treaba, dar și să ajungă la premierul Sorin Grindeanu. Kovesi vorbeste si despre OUG 13. „Stăm cu dosarele sub fund şi nu facem nimic”.

Postul RTV a dat publicității înregistrări cu procurorul șef al DNA, laura Codruța Kovesi, care face apel la procurori să își facă treaba, dar să și ajungă la premier într-un dosar aflat în lucru.

UPDATE

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu înregistrările difuzate duminică seară.

Luni dimineaţă, ministrul demisionar al Justiţiei anunţase că va sesiza Inspecţia Judiciară.

"Am auzit și eu aseară în spațiul public această dezbatere, această controversă destul de puternică, destul de intensă cu privire la acele dialoguri pe care le-ar fi purtat doamna Kovesi. Ca ministru al Justiției nu am pârghiile necesare pentru a verifica eu veridicitatea înregistrărilor, veridicitatea conținutului acelor înregistrări. Ce pot să fac eu ca ministru al Justiției (...) vom sesiza Inspecția Judiciară pentru a verifica veridicitatea acelor interceptări", a declarat Tudorel Toader.

***

„Nu ştiu cum vedeţi voi lucrurile, e a treia oară când spun, am zis şi la Cheile Grădiştei, zic şi acum, dacă noi în dosarele astea nu ne facem treaba, măcar să ştim. De acum o să stau aici, o să transfer toată treaba. Sunt unii (...) care par că nu fac nimic, nu am văzut nimic. Nu mai zic că sunt dosare, nu vreau să dau exemple, sunt câteva, 7-9, mă întreabă presa în fiecare săptămână de m-am săturat eu de ele şi nu se întâmplă nimic. Spuneţi-mi ce se întâmplă, să ştiu, pentru că o să ajungem să vorbim în fiecare săptămână să vă întreb pentru astăzi, pentru că numai unii, şi aceiaşi, lucrează. Pe mine nu mă convinge nimeni că din 8.000 de dosare noi într-o lună nu am putut învinui un inculpat, nu am putut trimite în judecată un inculpat din cele 8.000 de dosare. Dacă voi din sala asta mă convingeţi, plec şi nu mai zic nimic. Unii, şi aceiaşi, sunt înjuraţi de dimineaţa până seara şi alţii stau la umbreluţa noastră. Lasă că şefa se descurcă, Uncheşelu se descurcă, Dumitriu se descurcă, nu ştiu care se descurcă. Şi vă mint şi linişte, e frumos la DNA, nu? Salarii mari, nu ne întreabă nimeni când venim, când plecăm, stăm cu curul pe dosare, nu ne întreabă nimeni de ele. (...) De ce o lună şi jumătate nu s-a întâmplat nimic, ce vă lipseşte? Poate vă gândiţi să vă faceţi şi voi nişte priorităţi şi vreau să văd că de la secţie, acolo, o lună de zile măcar trei persoane sunt învinuite. Orice Parchet din România, eu vă arăt că ăia învinuiesc trei dosare şi noi, DNA-ul, doar am stat. De cinci săptămâni nimeni nu a învinuit pe nimeni în DNA, nu pot să cred aşa ceva. Dacă nu vreţi, spuneţi-ne, dacă nu puteţi, spuneţi-ne, dar daţi-ne un raport”, ar fi spus Laura Codruța Kovesi, potrivit înregistrărilor date publicității de RTV.

În aceleași înregistrări, Kovesi ar fi vorbit și despre situația ce a urmat OUG 13:

„Domne, eu mi-am asumat acest dosar împreună cu domnul Surugiu şi cu domnul Uncheşelu. Nu au făcut un milimetru la stânga sau la dreapta fără ca eu să nu spun da, doamne, sunt de acord şi susţin treaba asta şi cred în continuare că am făcut ce era legal şi corect. Chiar să zică Curtea Constituţională că am derapat instituţional pentru ea, o să iau cele patru dosare existente în DNA cu acelaşi obiect, făcute exact în acelaşi lucru, şi le duc în braţele lui Morar şi îi zic: ia-le, domnule Morar, spală-te cu ele pe cap. Noi dăm cu subsemnatul şi la Inspecţie şi la Ministerul de Justiţie, ne înjură toată lumea de dimineaţa până seara şi mi-am asumat că am crezut că facem nişte lucruri şi alţii...”, spune Kovesi.

„Ultima e Udrea condamnată 6 ani pe abuz. Eu ştiu că ne-a dat peste cap decizia Curţii, dar să vedeţi asta, excepţia invocată de Bombonica ce ne va da peste cap, dar până atunci trebuie să ne facem treaba”, a mai spus Kovesi, referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, acuzată de abuz în serviciu.

„Avem 50 de dosare pe procuror şi nu putem să scoatem un dosar. Trebuie să ne facem treaba. (..) După decizia CCR mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu un ministru, să presăm, sau măcar pe un dosar important. Ne e teama că CCR a zis că am derapat. Îşi bat alţii joc de munca noastră, noi să stăm doar să încasăm. Nu degeaba tot zic că e important să ieşim. (..) Dacă simt că nu mai avem curaj o să se urce cu picioarele pe noi. (..) 3,4 dosare importante. Noi, de la începutul anului ne-am luat-o în freză şi cu OUG 13 şi oamenii ne-au apărat”, ar mai fi spus Kovesi, potriv înregistrărilor date publicității de RTV.

DNA: Este distorsionat grav conținutul celor spuse

"Înregistrarea conţine fragmente care au fost rostite de procurorul şef în mod public ori la sedinţele de lucru cu procurorii unei secţii operative. Între fragmentele respective au fost intercalate o serie de sintagme care nu îi aparţin şi care sunt menite să distorsioneze grav conţinutul celor spuse", a declarat, duminică seară, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.

Și ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a reacționaţat. Toader a publicat pe Facebook, că luni dimineaţă va sesiza Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la solicitarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se „ajunge la premierul Sorin Grindeanu”.

„Mâine dimineaţă voi sesiza inspecţia judiciară în legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la solicitarea dnei L.C. Kovesi de a se ajunge la premierul S. Grindeanu”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Kovesi: „Cu trei rechizitorii nu facem treabă!”

"Uncheşelu (procurorul Jean-Nicolae Uncheşelu, care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinarii- n.r.), ştiţi ce îmi doresc? Să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. (...) Şi-am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate aşa, că suntem toţi, ne lămurim ce s-a întâmplat. Doamne, m-am uitat şi eu pe datele statistice, unde parcă toată lumea ne bănuia de dimineaţa până seara şi am făcut aşa un pic o... (...) DNA-ul aşa, adică anul trecut pe vremea asta erau 673 de persoane învinuite la 270. Adică e o discrepanţă foarte mare. Posturi în plus avem, poliţişti în plus avem, specialişti în plus avem, dosare avem. Înseamnă că sunt alte cauze şi am vrut să stăm un pic de vorbă să vedem. M-am uitat puţin pe situaţiile astea. Sunt unele chestiuni îngrijorătoare. Sunt dosare de 6-7 ani cu urmărire penală începută şi care nu e soluţionată. Au venit şi la acelaşi procuror şi a mai venit cineva sau alt dosar. Urmărirea penală începută. La fiecare ştiţi ce aveţi în lucru. Dar altceva mă îngrijorează, că la asta cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm! De două luni, unii din ei sunt liberi, nu iese niciun rechizitoriu. Numa unii şi aceiaşi fac dosare. Unii s-au încurcat cu legea şi-au făcut trei rechizitorii anul trecut, mamă ce mult am lucrat, suntem tari. Cu trei rechizitorii nu facem treabă”, spune procurorul şef al DNA în înregistrarea audio difuzată de România TV.

Întâlnirea de la Cheile Grădiştei ar fi avut loc în luna martie.

Grindeanu: „Lucrurile sunt cât se poate de clare”

„Am văzut că se tot spune în spaţiul public cum că am vreo legătură cu un dosar. (...) Este o manipulare deja suspectă. Nu am răspuns niciodată când am fost viceprimar al oraşului de domeniul patrimoniului oraşului. Lucrurile sunt cât se poate de clare", a afirmat premierul Sori Grindeanu.