Judecătorii au admis cererea procurorilor de redeschidere a dosarului „Flora”, care privește retrocedarea unui teren în București, loc în care ulterior s-a construit un complex comercial. Traian Băsescu este cercetat pentru abuz în serviciu.

Decizia judecătorilor de redeschidere a cazului este definitivă. Judecătorii au amânat însă soluția în acest caz de mai multe ori.

Ancheta în dosar a fost reluată de procurori după ce omul de afaceri Cătălin Năstase a depus o plângere pentru abuz în serviciu, în care îl reclamă pe Traian Băsescu pentru că ar fi retrocedat ilegal în 2003, pe vremea când era primar general al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătrați în zona Dămăroaia. Pe terenul respectiv a fost construit complexul comercial Flora.

Cătălin Năstase susține că Traian Băsescu ar fi făcut abuz în serviciu când a avizat retrocedarea acelui teren, prejudiciul fiind de peste 100 milioane de euro.

În replică, Traian Băsescu a declarat că este o hărțuire din partea procurorilor la adresa sa după terminarea mandatului de președinte.