Jaful de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prezentat de procurorii anticorupție
Contractele privind Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) aveau prevăzute prețuri supraevaluate. Fostul șef al CNAS este urmărit penal. Angajații HP România au fost plătiți și cu 804 euro pe zi. Prejudiciul este de aproape 17 milioane de euro.
Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, este urmărit penal de procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu. Alături de el, și alte persoane din conducerea CNAS, dar și firma HP România, sunt urmărite penal în acest dosar.
Conform procurorilor, în perioada 2007-2009, au fost încheiate între CNAS și HP România S.R.L mai multe acte adiționale la contractul de informatizare a instituției, prin care au fost achiziționate servicii suplimentare de asistență tehnică și instruire.
Acestea se refereau, practic, la contractul principal al Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) și la softul care asigură planificarea resurselor (ERP). Procurorii susțin că prețurile din contractele adiționale erau supraevaluate, „respectiv la valori de 804 euro/zi-om în cazul a două dintre actele adiționale și de 760/zi-om, în cazul unui alt act adițional, dintre cele care fac obiectul prezentului dosar”.
Anchetatorii mai spun că aceste contracte au fost încheiate fără să se aplice o procedură de achiziție conform legii. În plus, „CNAS a acceptat propunerile SC HP ROMÂNIA fără o analiză proprie a necesarului și a prețului ofertat, fără o negociere reală și fără o fundamentare a tarifului din partea furnizorului, iar ofertele SC HP ROMÂNIA SRL nu au fost analizate în cadrul Comisiei de negociere/de analiză și evaluare tehnico-economică de optimizare a SIUI”, mai arată DNA.
Aceste servicii au fost ulterior subcontractate până la prestatorii direcți, la prețuri din ce în ce mai mici, astfel încât pentru serviciile efectiv efectuate, prestatorii au încasat cel mult 200 de euro/zi-om, conform documentelor aflate la dosarul procurorilor.
„Se estimează că, prin contractarea, presupus nelegală, a serviciilor adiționale, a fost creat un prejudiciu de 16.847.405,96 euro inclusiv TVA (reprezentând diferența între valoarea serviciilor facturate de SC HP ROMÂNIA SRL și costul real al acestor servicii de 200 euro/zi-om), bani care ar fi fost plătiți de CNAS în mod nelegal”, concluzionează DNA.
Procurorii îi cercetează și pe Valeriu Simion, fost vicepreședinte al CNAS, Leana Stoea, fost director general adjunct al CNAS, Mihai Bejat, fost director la Direcția Tehnologia Informației din cadrul CNAS și Ovidiu Munteanu, fost director la Direcția Juridic și Contencios din cadrul director la Direcția Juridic și Contencios din cadrul CNAS. Toți sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
Și președintele CNAS din perioada ianuarie-decembrie 2009, Irinel Popescu, precum și alți șefi din instituție se află în vizorul DNA.
Comentarii