Augustin Lazăr a declarat vineri că modificările aduse legilor justiției sunt menite să slăbească independența procurorilor, precizând că are pârghiile legale pentru a încerca împiedicarea adoptării actelor.

"Noi suntem îngrijorați și societatea civilă e îngrijorată. Trebuie transparență și să se funcționeze în mod legal. (...) În tot cursul anului 2017, Ministerul Public și în general instituțiile din justiție au format obiectul unor atacuri concentrice, ele s-au văzut. Am folosit expresia «hărțuit» pentru că am găsit-o în raportul de la Geneva, unde scrie «Procurorii din DNA sunt hărțuiți prin campanii media, prin chemarea în fața unor comisii speciale». Dar acolo cine îi convoacă? Niște inculpați de rang înalt, care vor ca discuțiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar. Procurorii sunt invitați să dea seama într-un mediu care nu e judiciar. Am folosit această expresie pentru ca o folosește nu numai redactorul acestui raport, ci o vedem noi din ceea ce vedem noi prin atacuri media și alte acte care sunt evident neprietenoase procurorilor, cum ar fi aceea să scoatem cuvântul «independent» din textul legii privind statutul și care într-o manieră subtilă, dar dubioasă a dorit evident să îndepărteze statutul procurorului de statutul de magistrat și să-l ducă în zona Executivului", a declarat, vineri, procurorul general al României, Augustin Lazăr, relatează Mediafax.

Lazăr a precizat că procurorii sunt hotărâți să își apere independența.

"Pas cu pas este făcut în așa mod încât nu să întărească independența procurorului, ci să o slăbească, să o pună sub control și sigur că va fi o problemă pentru societatea românească. Consultarea Comisiei de la Veneția este obligatorie fără niciun dubiu. Cu certitudine trebuie consultată, dar nu există niciun dubiu fiindcă ar dura o perioadă de timp și le-ar strica planurile", a mai arătat procurorul general.