Cei mai mulți procurori și judecători consideră că Secția specială pentru anchetarea magistraților trebuie desființată, potrivit rezultatelor consultărilor inițiate de către Ministerul justiției.

Dintr-un număr de 209 instanțe de judecată (care au transmis răspunsuri), 72,22% din numărul judecătorilor respondenți au spus că vor abrogarea dispozițiilor legale privind înființarea SIIJ, solicitând desființarea acesteia, 10,53% s-au pronunțat pentru amendarea dispozițiilor legale ce privesc Secția, iar 17,24% din numărul judecătorilor respondenți preferă menținerea prevederilor legale ce privesc înființarea SIIJ.

Potrivit rezultatellor centralizate la nivelul asociațiilor magistraților, două asociații au opinat în sensul desființării SIIJ, două asociații vor menținerea dispozițiilor legale privind SIIJ, o  asociație a opinat fie în sensul menținerii SIIJ, fie în sensul amendării dispozițiilor legale care o reglementează, iar o alta e de părere că prevederile legale trebuie amendate.

În schimb, procurorii și judecătorii se pronunță pentru menținerea prevederilor privind pensionarea anticipată a magistraților.