Noutate în dosarul „Tel Drum” și fraudarea fondurilor europene. Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de peste un milion de euro.

Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 4.849.375 lei, adică peste un milion de euro.

Suma reprezintă cheltuiala eligibilă nerambursabilă din cadrul unui proiect cu fonduri europene, conform DNA.

Procurorii anticorupție au anunțat și schimbarea încadrării juridice pentru societatea comercială „Tel Drum” și pentru reprezentanții companiei, Petre Pitiș și Mircea Vișan, toți pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii au pus sub acuzate și firma WFA IMPEX SRL, dar și pe Florea Neda, reprezentant al „Tel Drum” SA, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii DNA detaliază acuzațiilor și spune că Tel Drum și reprezentanții ar fi pus la punct o schemă de obținere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea prețului unor utilaje.

„În cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială TEL DRUM SA în cadrul programului „Creșterea Competitivității Economice”, finanțat din fonduri europene. În cadrul proiectului, TEL DRUM SA urma să achiziționeze o „stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC TEL DRUM SA”. În urma depunerii cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a primit în cadrul proiectului, suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei provenind din fonduri europene”, explică DNA.

Procurorii susțin că firma Tel Drum și reprezentanții acesteia, au simulat procedura prin care a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice.

„Ca urmare a procedurii de achiziție, a reieșit că ofertantul câștigător este firma WFA IMPEX SRL. În realitate, această firmă are o relație de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind doar interpusă între furnizorul utilajului și beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial prețul de achiziție a utilajului și, pe cale de consecință, de a majora suma nerambursabilă obținută de TEL DRUM SA. Mai mult, TEL DRUM SA a purtat negocieri directe cu furnizorul, inclusiv în ceea ce privește oferta pe care furnizorul urma să o facă firmei WFA Impex SRL și a oferit firmei câștigătoare SC WFA Impex SRL, informații privind procedura de atribuire a contractului de furnizare a bunului, înainte de publicarea anunțului pe site-ul www.fonduri-ue.ro”, descriu procurorii mecanismul.

Concret, mai spune DNA, p 9 februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a depus cererea finală de rambursare care conținea date inexacte cu privire la respectarea regulilor privind achizițiile publice și cu privire la conformitatea utilajului cu obiectivele proiectului (având în vedere că utilajului livrat îi lipseau unele componente ce fuseseră menționate expres în planul de afaceri și în obiectivul general al proiectului).

„De asemenea, beneficiarul proiectului TEL DRUM SA a folosit, cu rea-credință, documente și declarații false, inexacte și incomplete, respectiv declarațiile privind inexistența conflictului de interese, deși exista o relație personală între Pitiș Petre, Neda Florea și Ion Florian și o relație de afiliere între TEL DRUM SA și WFA Impex SRL, documentele privind procedura de achiziție a utilajului care a fost simulată atât în ceea ce privește respectarea regulilor de derulare cât și în ceea ce privește desemnarea ofertantului câștigător și a prețului”, explică DNA.

Liviu Dragnea, sechestru de peste 127 de milioane de lei 

DNA a pus sechestru asigurător și poprire asigurătorie de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale lui Liviu Dragnea, liderul PSD, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie.

Sechestru asigurator a fost instituit şi în cazul lui Florea Neda, reprezentant al SC Tel Drum, Mugur Băţăuş, Marin Predescu şi Victor Piperea, funcționari în cadrul Consiliului Județean Teleorman la data faptelor.

Procurorii anticorupţie anunţă că prejudiciul estimat până în acest moment, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni) și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite (2 infracțiuni) este de 127.547.366,34 lei, fiind compus din:

 

  • suma de 32.203.658,27 lei (echivalentul a 6.930.138 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 506,
  • suma de 63.999.908,88 lei (echivalentul a 13.772.603 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 701,
  • suma de 5.742.872,19 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 506,suma de 25.600.927 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 701.

Liviu Dragnea este cercetat pentru constituire de grup infracțional organizat.