Parchetul general va continua ancheta pentru mai multe infracțiuni comise cu ocazia emiterii OUG 13. Precizarea procurorilor vine după ce CCR a dat publicității motivarea deciziei care a stabilit că a existat un conflict între DNA și Guvern.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spun că „investigația este în curs și privește următoarele fapte prevăzute de legea penală: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual”.

Inițial, DNA declinase la Parchetul General dosarul „OUG 13” pentru favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, fals intelectual.

„Potrivit dispozițiilor legale, procurorul are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei pe care a fost investit să o soluționeze, controlul asupra actelor și măsurilor dispuse de către procuror fiind realizat de către instanța de judecată”, mai precizează Parchetul General.

Reacția vine după ce DNA a dat publicității un comunicat prin care a reacționat la motivarea deciziei CCR prin care s-a constatat un conflict constituțional între DNA și Guvern.

Amintim că CCR a decis la finalul săptămânii trecute că a existat un conflict constituțional între DNA și CCR.