Mai multe anchete au început după incendiul devastator din club Colectiv. Unul din dosare a vizat patronii clubului si a firmei de artificii, un altul pompierii care au controlat clubul, iar al treilea pe primarul Piedone. Al patrulea e o disjungere.

Cu doar câteva zile în urmă, procurorii au reușit să trimită în judecată și ultimul dosar important: cel al pompierilor ISU. Astfel, cu excepția unui dosar ce privește o singură persoană, toate celelalte sunt deja în stadiul judecății pe fond.

Dosarul proprietarilor clubului Colectiv și a firmei de pirotehnie

Patronii clubului Colectiv, Paul Gancea, Alin Anastasescu și Costin Mincu, au fost trimiși în judecată în luna aprilie 2016. În același dosar este judecată și Daniela Niță, cea care deține firma de pirotehnie Golden Ideas Fireworks Artists SRL, fratele acesteia Cristian Niță și un angajat al firmei, Viorel Zaharia, care a participat la montarea artificiilor.

Cristian Niță este singurul care nu e acuzat de evenimentele din Colectiv, ci pentru altele, ulterioare: favorizarea infractorului și ascundere de probe. Concret, el a încercat să acopere unele probe ce ar fi putut fi folosite de procurori împotriva surorii sale și a celorlalți inculpați.

Pentru restul de inculpați acuzațiile sunt de ucidere din culpă pentru 64 de victime în concurs cu vătămare din culpă pentru aproximativ 20 de răniți.

Aici este descris filmul complet al evenimentelor ce au dus la moartea a 64 de persoane și rănirea a altor zeci.

Din acest dosar a mai fost disjuns unul care vizează anchetarea lui Marian Moisă, angajat al firmei Golden Ideas Fireworks, cel care a aprins efectiv artificiile. Și el a fost rănit și tratat în străinătate, astfel că o perioadă nu a putut fi audiat.

Dosarul pompierilor

Procurorii s-au bâlbâit în dosarul celor doi pompieri ISU care au lăsat clubul Colectiv să existe, deși nu avea aviz de securitate la incendiu.

Pompierii George Matei și Antonina Radu au fost trimiși în judecată cu doar câteva zile în urmă, aproape de comemorarea unui an de la tragedie.

Inițial, însă, cei doi au fost trimiși în judecată în decembrie anul trecut, la nici două luni de la eveniment. Dar dosarul a fost retrimis la DNA dupa ce judecătorii militari au constatat mai multe nereguli în legătură cu introducerea în dosar a părților vătămate și încălcarea dreptului la apărare în cazul Antoninei Radu.

În acest dosar, procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 - primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

Dosarul lui Piedone

Fostul primar al Sectorului 4 a fost trimis în judecată în luna mai a acestui an. Cristian Popescu „Piedone” este acuzat de două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului București.

Procurorii susțin că infracțiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor și autorizațiilor de funcționare pentru două societăți comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispozițiile privind controlul după emiterea autorizațiilor.

„Aceasta, în condițiile în care, la Sectorul 4 al municipiului București, primarul și funcționarii serviciului de autorizări comerciale aveau exclusiv competența de a emite acorduri și autorizații de funcționare pentru societățile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurante”, explică procurorii.

Concret, Cristian Popescu Piedone a încălcat o hotărâre a Guvernului României și legea privind apărarea împotriva incendiilor, dat fiind că la data de 14 ianuarie 2015 a eliberat acordul de funcționare și autorizația de funcționare pentru SC Colectiv Club SRL, deși clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.