Cătălin Predoiu a afirmat, într-un interviu pentru Europa FM, că Dan Hosu, soțul fostei șefe a DIICOT Giorgiana Hosu, a fost achitat. O decizie definitivă ar urma să fie pronunțată în februarie. Ulterior, ministrul justiției și-a cerut scuze.

Întrebat ieri la EuropaFM cum evaluează performanța șefilor de parchete, inclusiv a Giorgianei Hosu, care a demisionat după ce soțul a fost condamnat în primă instanță, ministrul justiției Cătălin Predoiu a spus că acesta a fost achitat: "Am putea spune că doamna Hosu și-a dat demisia cu adevărat de onoare pentru o ipoteză care nu s-a realizat în final".

Dan Hosu, fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul Direcției de combatere a crimei organizate a IGPR, a fost trimis în judecată de DNA pe 6 februarie 2017. El e acuzat de trafic de influență, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității și dare de mită.

Fostul polițist a fost condamnat în 2020 la trei ani de închisoare cu suspendare. 

Hosu a făcut apel la sentința Tribunalului București. Următorul termen la care ar putea fi dată sentința definitivă de către Curtea de Apel București este 7 februarie.

Astăzi, Predoiu a revenit cu un comunicat, precizând că a făcut o afirmație eronată pentru care-și cere scuze: "Eroarea comisă a fost fără intenție, de bună credință am crezut în adevărul celor afirmate, dar, regretabil, nu am verificat în prealabil informația pe care o aveam din surse neoficiale".

"Precizez că aparatul ministerului nu are nicio responsabilitate în vehicularea acestei informații eronate, culpa îmi aparține în întregime pentru că nu am verificat informația parvenită din surse neoficiale. Bineînțeles, doresc să reafirm principiul independenței justiției, pe care l-am respectat în toată activitatea mea", a mai spus Predoiu.

+++

Anunțarea, pe „surse neoficiale”, a soluției într-un dosar penal care are termen de pronunțare în februarie, dar și indicațiile date procurorilor fostei Secții speciale în dosarul Laurei Codruța Kovesi sunt fapte de o gravitate extremă și îl descalifică total pe Cătălin Predoiu să mai ocupe funcția de ministru al Justiției. Prin urmare, acesta trebuie să-și prezinte, de urgență, demisia din funcție sau să fie demis, spune USR într-un comunicat transmis joi presei.

„Există două explicații: ori Predoiu a dat indicații prețioase magistraților, ori cineva l-a asigurat că soluția va fi una de achitare. Explicațiile sale ulterioare, cum că nu a verificat informația, nu îl absolvă de vină. Este inacceptabil într-un stat de drept ca ministrul Justiției să devină purtătorul de cuvânt al unei familii cu probleme penale”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

La fel de grave sunt și declarațiile publice ale ministrului Predoiu în apărarea fostei Secții de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, secție pe care, în loc să o desființeze, cum solicită insistent partenerii europeni, a transformat-o într-o rețea națională pentru a menține pârghiile de presiune asupra magistraților, consideră Uniunea.

„Cu alte cuvinte, să se grăbească procurorii, dar nu prea tare. Ca și cum patru ani nu le-ar fi fost suficienți pentru a-și forma o opinie în acest caz. Le-ar trebui vreo 10-15 ani să se dumirească. Am convingerea că și Iohannis, și Predoiu se înșală când își fac socoteli că, prin astfel de presiuni, pot tăia avântul procurorilor europeni în România. Dar simplul fapt că recurg la astfel de gesturi, chiar voalate, este deja prea mult, incalificabil, de gravitate extremă și trebuie să conducă imediat la demisia sau demiterea ministrului Predoiu”, mai afirmă Stelian Ion.