Ion Iliescu a aprobat "în principiu", în anul 2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a ști că urma să fie vorba de o unitate pentru detenție, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeș, la acea vreme șef al Administrației prezidențiale, scrie Der Spiegel.

La sfârșitul anului 2002 și începutul anului 2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenției Centrale de Informații.

"Aliații americani ne-au cerut să oferim o locație", afirmă Ion Iliescu într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, explicând că a aprobat solicitarea "în principiu", detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeș, care fusese director al Serviciului de Informații Externe, iar atunci era șef al Administrației prezidențiale și șef al Departamentului prezidențial pentru Securitatea Națională, potrivit Mediafax.

Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar "o locație" destinată CIA, fără a avea cunoștință că era vorba de vreun centru special, pentru detentie.

Talpes: Partea romana nu a vrut sa stie ce se petrece in „sediul” CIA de la Bucuresti

Ioan Talpes, care fusese sef la SIE in perioada 1992 - 1997, a recunoscut anul trecut, tot pentru Spiegel, in calitate de prim ofiter roman care facea acest gest, ca CIA a avut in Romania un „centru de tranzit”. Talpes a sustinut si afirmatiile lui Iliescu, potrivit HotNews.ro

Astfel, in perioada amintita, Talpes a admis ca a primit o cerere de la un reprezentant CIA in Romania in vederea obtinerii unui sediu. „Iliescu mi-a dat mana libera sa ma ocup de detalii”, spune Talpes pentru revista germana. Talpes a mai declarat ca CIA a operat sediul respectiv din Bucuresti in perioada 2003 - 2006. El adauga ca era constient ca „situatia poate deveni periculoasa”. De aceea, scrie Spiegel, Talpes le-ar fi spus americanilor ca partea romana nu vrea sa stie nimic din ce se petrece in cladirea de la Bucuresti.