UPDATE Potrivit unui document al Eurogroup, citat de agențiile de știri, un document de lucru prevede posibilitatea unei ieșiri temporare din zona euro/ Liderii celor 19 țări din zona euro discută soluții (știre Video - Euronews).

„O ieșire temporară a Greciei din zona euro este o opțiune”, potrivit unui document Eurogrup care a fost obținut de Associated Press și citat de alte agenții de știri. Miniștrii de finanțe din zona euro au transmis duminică șefilor de stat că această opțiune se află pe masa discuțiilor.
 
Duminică după amiază a fost anulat Consiliul European extraordinar care fusese convocat la Bruxelles. în schimb, continuă discuțiile liderilor din zona euro (Euro-Summit).
 
Concluziile oficiale ale consiliului miniștrilor de finanțe arată că au fost discutate  un număr de propuneri posibile de urmat, care ar urma să fie aprobate de șefii de stat și de guvern din zona euro care s-au reunit tot în seara de duminică.
 
„Am  parcurs o cale lungă, dar o serie de probleme importante mai sunt încă deschise așa că le-am ridicat pentru a fi rezolvate de liderii politici”, a declarat președintele Eurogroup Jeroen Dijsselbloem la finalul reuniunii.
-------
 Reuniunea Eurogroup de sâmbătă, 11 iulie, s-a încheiat fără o concluzie legată de solicitarea Atenei de a primi un nou împrumut.  
 
Agențiile de știri transmiteau, la finalul zilei de sâmbătă că Finlanda se opune, alături de Germania și posibil Olanda. Franța, împăciuitoare. Noua reuniune a început duminică, 12 iulie, începând cu ora 12.00 (ora României). 

Parlamentul Finlandei a decis că nu va accepta o nouă înțelegere cu Grecia, accentuând tensiunea din zona euro, unde miniștrii de finanțe sunt blocați în discuții complicate în încercarea de a evita ieșirea țării din zona euro.

Grecia solicită un împrumut de 53,5 miliarde de euro pe trei ani, contra unui pachet ambițios de reforme, prin Mecanismul European de Stabilitate.

Citește o analiză completă pe EurActiv.com

Citește mai multe despre Mecanismul European de Stabilitate aici.

În ultimele zile, Franța pare să fi jucat rolul de mediator,  progresul în discuțiile cu Grecia fiind considerat un triumf pentru Francois Hollande, arată un articol detaliat publicat de EurActiv.com

Finalul reuniunii de sâmbătă nu a adus nicio concluzie, discuțiile fiind complet deschise pentru duminică, așa cum a declarat președintele Eurogroup Jeroen Dijsselbloem la plecare: „Este încă foarte dificil, dar se lucrează”, a spus Dijsselbloem. 

Declarațiile oficiale ale președintelui Eurogroup pot fi urmărite aici

Discuțiile s-au axat pe propunerea Greciei transmisă celor trei instituții - Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional. Instituțiile au evaluat riscul stabilității financiare din zona euro, necesitățile de finanțare ale Greciei și sustenabilitatea. Solicitarea Greciei a fost transmisă președintelui Eurogroup cu o zi înainte. 

Citește mai multe informații pe Euronews.com

Vom reveni cu detalii