Premierul italian, Matteo Renzi, a cerut, duminică, schimbarea regulilor europene privind azilul, în timp ce statele vecine au consolidat controalele la graniță, respingând imigranții africani și blocându-i cu sutele la frontiera de nord a Italiei.

Într-un interviu pentru Corriere della Sera, Renzi a declarat că după înlăturarea de la putere a liderului libian Muammar Kadhafi, în 2011, comunitatea internațională poartă responsabilitatea pentru haosul din Libia, care a deschis calea a sute de mii de imigranți către sudul Italiei, potrivit Mediafax. 

El a cerut o schimbare a regulilor de la Dublin, care atribuie majoritatea solicitanților de azil țării UE în care aceștia au intrat prima dată și a declarat că va discuta problema cu președintele francez Francois Hollande și premierul britanic David Cameron atunci când aceștia vor vizita Italia, în această săptămână.

"În cazul în care Consiliul European alege solidaritatea, atunci bine. Dacă nu, avem un Plan B pregătit dar acesta ar fi o rană provocată Europei", a declarat el, fără să ofere detalii.

Italia se plânge de multă vreme că partenerii săi europeni evită responsabilitatea și lasă țările mediteraneene din sud, precum Italia și Grecia, să se descurce singure cu situația imigrației, fără un sprijin efectiv.

În conformitate cu tratatul Schengen, libertatea de mișcare este în mod normal permisă în cadrul majorității țărilor UE, dar Franța și Austria au intensificat controalele în cazul imigranților care vin din Italia, întorcând înapoi sute de astfel de persoane, care au rămas blocate și campează în gările din Roma și Milano.

Criza a devenit una dintre cele mai presante cu care se confruntă Guvernul de centru-stânga condus de Renzi, după creșterea sprijinului față de partidul antiimigrație Liga Nordului la alegerile regionale.