Peste 19.000 de imigranți ar putea să fie trimiși înapoi în Ungaria de către Germania, Austria, Franța, Suedia și Cehia, în baza Acordului de la Dublin, a declarat ministrul Afacerilor Interne Sandor Pinter, relatează MTI.

Pinter răspundea astfel, în scris, vineri, unei interpelări din partea opoziției cu privire la numărul de imigranți care urmează să fie trimiși înapoi în Ungaria de către alte state membre ale Uniunii Europene (UE).

În total, 19.288 de solicitări au fost formulate către autoritatea ungară în domeniul imigrației, cele mai multe de către Germania și Austria, a precizat el.

De asemenea, 66.788 de persoane au solicitat azil politic în Ungaria de la începutul anului, afirmă Pinter, adăugând că peste 43.000 de proceduri au fost încheiate, deoarece solicitanții au părăsit țara între timp.

Aceste date sugerează, în opinia sa, că imigranții au depus cereri similare în alte state și că, în baza Acordului de la Dublin, ei pot fi trimiși înapoi în Ungaria.

State membre UE au trimis înapoi în Ungaria 780 de imigranți până la 16 iulie, iar în cazul a 766 dintre aceștia procedurile au fost demarate de autoritățile ungare. Dintre aceste persoane, 685 nu au așteptat o decizie cu privire la cazul lor, ci au părăsit țara la scurt timp după ce au completat o solicitare, a mai precizat reprezentantul Guvernului ungar.

Pe de altă parte, centre de primire temporare urmează să fie construite la Martonfa, în sudul Ungariei, și la Sormas, în sud-vest, potrivit unui decret publicat vineri în gazeta oficială.

Un purtător de cuvânt al Guvenului, Zoltan Kovacs, a declarat săptămâna aceasta că Executivul urmează să realoce fonduri suplimentare, în valoare de 22,2 miliarde forinți (71,8 milioane de euro), pentru construirea gardului de la frontiera dintre Ungaria și Serbia și unor centre de plasare temporară a imigranților clandestini.