Magistrații au protestat într-un mod inediat față de controversatele modificări executate de Florin Iordache, cu sprijinul colegilor din PSD și din ALDE. Pentru că nu au voie să protesteze, magisstrații au stat, tăcuți, în fața instanțelor.

UPDATE3: Numărul celor din faţa Curţii de Apel din Bucureşti a crescut la câteva sute.

UPDATE2: Conducerea Judecătoriei Sibiu a transmis luni un comunicat de presă prin care anunță patru zile de grevă împotriva modificărilor legilor Justiției.

Decizia a fost luată în Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sibiu, din data de astăzi, relatează Turnul Sfatului.

UPDATE1: La ora 17:00, zeci de magistraţi s-au adunat pe treptele Palatului de Justiţie din Bucureşti pentru a protesta faţă de modificarea legilor justiţiei.


Peste 50 de magistrați din Galați au protestat luni pe treptele Palatului de Justiție din localitate. Ei au stat în fața instanțelor tăcuți. Inițial, aceștia ar fi trebuit să fie îmbrăcați în robe, dar au ales să le țină în mână.

„Pe de o parte, anumite schimbări din legile justiției, faptul că parlamentării nu au ținut cont de avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii în această privință, iar pe de altă parte propunerile de modificare a codurilor de procedura penală pun stavilă justiției în ceea ce privește probatoriile și așa mai departe. Trebuie să înțelegem că sistemul de justiție trebuie să rămână independent”, a declarat președintele Tribunalului Galați, Robert George Florea.

Și la Botoșani circa 30 de magistrați de la Judecătorie și de la Parchetul de pe lângă Judecătorie au protestat luni la amiază. Ei spun că „propunerile legislative sunt făcute pentru a favoriza în mod excesiv persoanele care comit fapte antisociale”.

La Cluj, acolo unde s-a anunțat acest mod de a protesta pentru prima dată de către Cristi Danileț, fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii, au participat 80 de judecători și procurori. După un sfert de oră, fără comentarii, aceștia s-au retras înapoi în clădire.


Magistrații au protestat și la Constanța, acolo unde s-au alăturat și cinci procurori de la DNA Constanța.

Și la Brașov, Covasna, Sălaj și Iași au protestat câteva zeci de magistrați.

Nici viitorii magistrați nu au stat deoparte. Peste 100 de auditori de justiție, adică cei ce vor deveni magistgrați, au ieșit în fața Institutului Național al Magistraturii pentru a protesta în același mod față de modificarea controversată a legilor Justiției și a legilor penale.

Protestele tăcute ale magistraților au avut loc la ore diferite, fără a exista o coordonare între aceștia.

După modificarea legilor justiției, care au trecut deja de Camera Deputaților, comisia specială a Parlamentului a trecut la modificarea Codurilor Penale și de Procedură PenalăProcurorii DNA au fost chiar mai vehemenți joi, criticând aspru modificările legilor penale propuse de politicienii PSD și ALDE, cu largul suport al UDMR.