Traficanți de arme din România le vând arme obținute din Ucraina tuturor celor care doresc, inclusiv teroriștilor, arată o anchetă realizată de Sky News. Daniel Horodniceanu, procurorul șef al DIICOT spune că a vor fi făcute verificări.

UPDATE

Procurorul-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, luni, întrebat despre informațiile despre un posibil trafic de arme din România, transmise de jurnaliștii britanici de la Sky News,că nu este exclusă o tentativă de discreditare, pentru că, din ce a văzut, ca nespecialist, poate să spună că acele arme nu erau de război, ci de vânătoare.

Acesta a mai spus că filmarea prezentată de Sky News, în care apar traficanții și armele, pare greu de crezut.

"Este de invidiat norocul unor jurnaliști care filmează cu camera în față trei traficanți mascați, despre care spun că le-au preluat telefoanele și le-au încuiat în mașină, deși nu aveau semnal acolo”, a precizat Horodniceanu.

Procurorul șef al DIICOT a mai spus că, din imaginile pe care le-a văzut, poate să spună, ca nespecialist, că acele arme nu par a fi de război, ci de vânătoare.

Horodniceanu a precizat că deocamdată nu este deschis un dosar penal, urmând să se stabilească modul în care se va proceda în acest caz, după discuții cu autorități din alte state.

"Facem verificări. Știm despre material”, a declarat Daniel Horodniceanu, procurorul-șef al DIICOT, pentru News.ro.

+++

Din munții din Balcani până în zonele enorme împădurite din estul europei, bande de traficanți au acces la milioane de arme ascunse în perioada comunistă sau disponibile în zonele învecinate regiunilor de conflict, precum Ucraina.


După luni de negocieri cu o bandă din România, echipa Sky News a fost trimisă într-o zonă izolată a țării, pentru a se întâlni cu reprezentanți ai traficanților, care să arate ce pot oferi.

"Știau că suntem o organizație de presă care vrea să ilustreze că obținerea unei arme este relatic ușoară și credeau că le vom cumpăra. Nu le păsa cine suntem, atât timp cât eram dispuși să plătim. Pe parcursul întâlnirii, au spus clar că vor vinde oricui: spărgător de bănci, criminal în masă sau terorist, nu făcea nicio distincțieȚ, scrie Sky News.

Jurnaliștii s-au întâlnit cu traficanții pe o șosea, după care i-au urmat într-o pădure unde nu era semnal de la telefon, înainte de a opri pe o pajiște. Doi bărbați le-au cerut apoi jurnaliștilor să coboare, i-au percheziționat, le-au verificat echipamentele și le-au încuiat telefoanele mobile în mașină, luându-le cheia.

Au deschis apoi portbagajul lor, arătându-le ce tipuri de arme au de vânzare. Membrii bandei le-au dat apoi asigurări reporterilor că pot oferi mii de astfel de arme, dar și muniție pentru ele.

Traficanții au spus că armele sunt aduse mai întâi în România, de unde o altă bandă le preia și le trimite în vestul Europei și în Orientul Mijlociu. Destinația principală este, totuși, Occidentul.

Printre armele disponibile se aflau o pușcă cu lunetă, în valoare de 3.000 de euro, o pușcă de armă austriacă Steyr, puștii semiautomate, puști de vânătoare și pistoale.

La loc de cinste stătea un AK-47, care costa 1.700 de euro, cea mai bine vândută în Europa, în special în ultimii doi ani, au explicat traficanții.

AK-47 este în prezent cel mai căutat tip de armă – o armă rar folosită de infractorii de rând, potrivit traficanților, care spun că cererea a explodat în ultimii doi ani.

Bărbații au spus că se ocupă numai de arme de foc, dar au legături strânse cu o altă bandă care se ocupe de armament greu, grenade, grenade propulsate de rachete și mine.

Când au aflat că jurnaliștii nu vor cumpăra, traficanții au decis să plece și le-au cerut jurnaliștilor să mai aștepte 20 de minute înainte de a pleca, la rândul său, spunându-le că dacă se vor mai întoarce, trebuie să cumpere.

Creșterea numărului de atacuri teroriste în Europa a scos în evidență distrugerea pe care o pot semăna armele militare în armele islamiștilor. În mod tradițional, atentatele erau comise cu bombe, însă teroriștii par să se fi reorientat, pentru armele automate fac mai multe victime, sunt mai ușor de transportat și mai ușor de folosit.

Analiștii de securitate spun că celule islamiste și atacatorii consideră în prezent armele automate drept cel mai bun mod de a semăna teroarea în Occident, iar granițele deschise ale UE înseamnă că arme precum AK-47 pot fi trimise cu ușurință cumpărătorilor din vestul Europei, scrie Sky News.

Înapoi în Marea Britanie, jurnaliștii Sky News au arătat filmările lor la o întâlnire cu ofițeri ai Agenției Națională împotriva Crimelor (NCA). Aceștia au confirmat că tipurile de arme, zona unde a avut loc întâlnirea cu traficanții și prețurile discutate corespund informațiilor lor.