Întâlnirea trebuia să dureze 30 de minute, dar a durat 70 de minute, în contextul în care miercuri se va dezbate în plenul Parlamentului European situația amenințărilor la statul de drept din România.

UPDATE Ministerul Justiției a dat detalii despre ce a discutat Tudorel Toader cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, dar nu a prezentat în niciun fel poziția oficialului european.

„Subiectele abordate în cadrul discuției au vizat aspecte privitoare la: parcursul legilor justiției și stadiul actual al acestora, modificarea codului penal și codului de procedură penală, precum și ultima decizie a Curții Constituționale privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice.

Privitor la legile justiției, ministrul justiției a prezentat stadiul actual și etapele parcurse cu privire la cele trei proiecte de acte normative, legile adoptate și soluțiile legislative constatate ca fiind neconstituționale.

În ceea ce privește Codul penal și Codul de procedură penală, ministrul justiției a prezentat modificările constând în transpunerea în legislația națională a Directivei 2016/343/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale și a Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană, precum și modificările pentru punerea în acord a dispozițiilor din coduri cu Decizii ale Curții Constituționale a României.

De asemenea, cu privire la dispozițiile Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea şi funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER a menționat faptul că legea a fost adoptată pentru punerea în acord a dispozițiilor legale cu jurisprudența Curții Constituționale în materie”, se arată în comunicarea Ministerului Justiției.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut marţi, la Strasbourg, o întâlnire cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, transmite Agerpres.

Deşi întâlnirea era programată să dureze 30 de minute, cei doi oficiali au discutat timp de 70 de minute, fapt confirmat și de ministrul Justiției Tudorel Toader.

Întâlnirea dintre cei doi apare în condițiile în care miercuri se va dezbate în plenul Parlamentului European situația amenințărilor la statul de drept din România, care va avea loc la iniţiativa Grupului Verzilor.

La dezbateri vor participa și Comisia Europeană, dar și Consiliul European. Din partea Comisiei Europene ar urma să vorbească prim-vicepreşedintele Frans Timmermans. Consiliul ar urma să fie reprezentat de Monika Panayotova, ministru adjunct pentru preşedinţia bulgară a Consiliului UE.

La finalul lunii ianuarie, Comisia Europeană transmis un mesaj dur autorităților de la București din cauza modificărilor controversate la legile Justiției, urmat de replici ale lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, care au acuzat că cei de la Bruxelles nu sunt bine informați.

„Independența sistemului judiciar românesc și capacitatea sa de a combate în mod eficace corupția constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene. O condiție esențială pentru a putea renunța treptat la mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) este ca progresele realizate până acum în cadrul acestuia să fie ireversibile. În cel mai recent raport privind mecanismul, din noiembrie 2017, Comisia a subliniat faptul că Guvernul și Parlamentul ar trebui să asigure transparența totală a procesului legislativ privind legile justiției și să țină seama în mod corespunzător de consultările desfășurate în cadrul acestuia”, se arată în declaraţia comună a președintelui și prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, respectiv Frans Timmermans, dată publicității în ianuarie.