Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv, marți, de Curtea de Apel București, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV, informează Agerpres.

În același dosar, fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a primit 4 ani și 6 luni închisoare cu executare, fiindu-i majorată pedeapsa primită inițial la Tribunalul București.

Fosta șefă a Consiliului Național al Audiovizualului Laura Georgescu a fost condamnată la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare.

Narcisa Iorga, fost membru CNA, a fost condamnată la 3 ani închisoare cu suspendare, instanța impunându-i acesteia să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 120 de zile în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 sau Administrației Domeniului Public Sector 6. Inițial, Iorga primise o pedeapsă cu executare.În iulie 2015, Laura Georgescu, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan și Narcisa Iorga au fost trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție.

Laura Georgescu era acuzată de abuz în serviciu și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată pentru folosirea de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Ștefan, care controla postul de televiziune Giga TV, și Narcisa Iorga au fost deferiți justiției pentru instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid.Potrivit DNA, în data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, CNA a decis cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri prezenți), retragerea licenței audiovizuale pentru postul Giga TV, controlat de Gheorghe Ștefan.

În consecință, a fost emisă Decizia 483/2013, în care, după o elaborată expunere de motive și considerații de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post tv a încălcat dispozițiile art. 57 alin.1 lit. b teza 2 din Legea nr. 504/ 2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licența audiovizuală mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului, singura sancțiune prevăzută de lege într-o asemenea situație fiind retragerea licenței.

"Ulterior, Narcisa Iorga l-a îndrumat pe Gheorghe Ștefan să apeleze la cunoștințele sale din mediul politic, pentru a influența votul pe care ceilalți membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestația pe care postul TV respectiv intenționa să o formuleze. În acest context, Narcisa Iorga a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze și capaciteze, pentru ca aceștia, la rândul lor, să îi influențeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să își exercite influența și autoritatea. Printre oamenii politici nominalizați de Narcisa Iorga s-a numărat și fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc. Ca urmare a indicațiilor primite, Ștefan i-a solicitat sprijin lui Hrebenciuc, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcționari din CNA ca instituția să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licența pentru postul de televiziune respectiv", susțineau procurorii.

Conform DNA, în urma solicitării făcute de reprezentantul postului tv, Viorel Hrebenciuc s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe Laura Georgescu ca instituția pe care o conducea să revină asupra deciziei.

"Ca urmare a acestor acțiuni, după numai două săptămâni, la 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr. 514/ 2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru și 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenți), precizându-se doar că argumentele conținute în contestația depusă de postul de televiziune sancționat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se țină cont dacă există un punct de vedere al specialiștilor din cadrul CNA, care să constate dacă susținerile din contestație sunt temeinice și legale. Prin acțiunea sa, Laura Georgescu a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activității CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și încălcarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcționarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licența", explicau procurorii.

Ei susțineau că astfel au fost afectați implicit și ceilalți operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenței neloiale, cât și al încrederii în corectitudinea desfășurării activității de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual și să aplice legislația specifică.

De asemenea, DNA arăta că, în perioada 2013 - 2014, Laura Georgescu a fost cea care a instigat la întocmirea a 25 de sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA și care au fost soluționate prin sancționarea a 11 posturi de televiziune.

"În acest sens, în perioada respectivă, președinta CNA a impus mai multor funcționari din cadrul instituției pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conțin date nereale, iar ulterior a susținut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancționarea celor 11 posturi tv, unele dintre acestea fiind sancționate de mai multe ori. În unele cazuri, sesizarea a fost redactată și înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc", au mai reținut anchetatorii.

Conform DNA, în cazul unuia dintre posturile tv sancționate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenței, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, din dispoziția Laurei Georgescu, la dosarul constituit au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment și care deja fuseseră soluționate prin sancționarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni.

"În tot acest timp, în spațiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licență, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia. Urmare a sancționării repetate și a neprelungirii licenței, în condițiile prezentate anterior, postului tv respectiv i-au scăzut încasările din publicitate cu peste 600.000 lei", mai preciza DNA.

Posturile tv afectate de deciziile Laurei Georgescu s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de aproximativ 2,3 milioane lei. Este vorba de B1 TV, Etno TV, Nașul TV, Taraf TV, Antena 3 TV.