Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, că a auzit că "sunt unele zone unde nu s-a înțeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în spațiul Air Schengen".
Președintele Klaus Iohannis a vorbit din nou de bine Coaliția PSD-PNL, afirmând că, deși ea este formată din "două partide care s-au luptat unul împotriva celuilalt ani de zile", toate conflictele de după "unire" au fost aplanate.
Autoritățile din Bruxelles au decis marți suspendarea și evacuarea Conferinței conservatorismului naționalist, din motive de siguranță publică. Organizatorii s-au plâns de "cancel culture” și "sfârșitul libertății de exprimare în Europa".
Comisia Europeană a publicat marți un raport privind starea spațiului Schengen în anul care a trecut și stabilește prioritățile pentru anul următor. Normele sunt bine aplicate, dar există unele lacune.
Comisia Europeană (CE) a calculat României, pentru anul trecut, un deficit bugetar mai ridicat decât cel transmis de autoritățile de la București, în contextul în care România este singurul stat european aflat în procedură de deficit excesiv.
Summitul celor 27 din 17 aprilie privind competitivitatea ar trebui să stimuleze finalizarea acestui proiect imens, esențial pentru construirea autonomiei strategice la care aspiră Europa, explică Stephane Lauer în Le Monde.
Comisia Europeană a anunțat vineri seară cei 20 de câștigători ai Premiilor Noului Bauhaus European (NBE) 2024, organizate cu finanțare din partea Politicii de Coeziune.
Susținute cu peste 106,000 de semnături de la europeni, EuroNatur și Agent Green protestează joi la sediul comisarului european de mediu, Virginijus Sinkevičius, pentru a stopa tăierile ilegale și distrugerea pădurilor primare din România.
Comisia Europeană a aprobat luni reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României în valoare de 2,5 miliarde de euro pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Ungaria își menține veto-ul față de candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO și sugerează că ar putea fi de acord cu susținerea președintelui Klaus Iohannis în această funcție.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.