Președintele Klaus Iohannis a participat la masa rotundă pe tema „Schimbările climatice și sustenabilitatea comunităților vulnerabile”, în marja Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27) de la Sharm El-Sheikh.
Participanții la reuniunea climatică COP27 au constatat că rețeaua de internet a conferinței blochează accesul la site-ul organizației Human Rights Watch (HRW), dar și la alte site-uri esențiale, necesare pentru documentare în cursul discuțiilor.
Președintele Klaus Iohannis, va participa, în perioada 7-8 noiembrie, la Summitul implementării climatice (Sharm El-Sheikh Climate Implementation Summit).
Mai mulți bărbați au provocat o explozie și apoi au deschis focul asupra credincioșilor adunați la rugăciunea de vineri la moscheea Al Rawdah, din localitatea Bir Al Abed, relatează BBC Online.
Bahreinul, Arabia Saudită, Egiptul și Emiratele Arabe Unite au anunțat că și-au întrerupt relațiile diplomatice cu Qatarul, acuzându-l că susține terorismul. În replică, autoritățile de la Doha acuză o campanie de minciuni și invenții.
Două atacuri cu bombă au avut loc, duminică, lângă două biserici din orașul Tanta, respectiv Alexandria din Egipt. Atacurile s-au soldat cu peste 30 de morți și 120 de răniți, potrivit celor mai recente date. Statul Islamic revendică atacurile.
Cazul micuților de la ”Marie Curie” continuă să rămână un mister. Corpul de Control al premierului nu a descoperit cauza îmbolnăvirii nici acum, patru luni mai târziu, însă a aflat că Spitalul din Pitești folosea produse Hexi Pharma.
Ruta balcanică este închisă, iar contrabandiștii libieni sunt vânați în apropierea coastelor Libiei de navele europene. Autoritățile de la Bruxelles se tem acum că refugiații vor găsi o nouă rută și vor să prevină acest lucru. Se opune însă Grecia.
Un avion al companiei EgyptAir, care plecase miercuri seara din Paris cu destinația Cairo, a dispărut de pe radare cu 56 de pasageri și zece membri ai echipajului la bord, a anunțat joi dimineață compania aeriană egipteană.
O barcă cu circa 400 de imigranți, majoritatea din Somalia, s-a scufundat în drum spre Europa după ce a plecat din Egipt. Alți 100 de migranți au fost salvați de pe o barcă parțial dezumflată în apele Libiei.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.