Curtea Administrativă Superioară din Münster a respins luni recursul AfD, astfel că Oficiul pentru Protecția Constituției poate continua să monitorizeze partidul de extremă dreapta.
Câinele robot Spot de la Boston Dynamics a supravegheat vagoanele de tren ale Deutsche Bahn timp de o lună, dar nu a reușit să prindă niciun artist graffiti.
Senatoarea germană Franziska Giffey, fost primar al Berlinului, a devenit cea mai recentă victimă a unei serii de atacuri contra politicienilor germani atunci când un bărbat a lovit-o din spate cu un obiect greu, într-o bibliotecă locală.
Mulți experți ar fi recomandat cu tărie să se aștepte înainte ca țara să renunțe la energia nucleară. Și totuși, decizia a fost luată. Onestitatea lui Robert Habeck, ministrul economiei și climei, este pusă sub semnul întrebării.
Miniștrii Apărării din Franța, Sébastien Lecornu, și Germania, Boris Pistorius, au lansat vineri prima fază a proiectului pentru viitorul sistem de tancuri de luptă, care le vor înlocui pe cele actuale la orizontul anului 2040.
Un bărbat care lucrează pentru un parlamentar german în Parlamentul European a fost arestat sub suspiciunea de spionaj pentru China, au declarat marți procurorii germani.
Poliția germană a arestat joi doi bărbați suspectați de spionaj pentru Rusia. Cetățenii germano-ruși sunt acuzați că au încercat să inițieze acțiuni de sabotaj.
Potrivit unui sondaj realizat de institutul de cercetare a opiniei Forsa pentru posturile de televiziune RTL/ntv, 52% dintre germani consideră că serviciul militar obligatoriu ar trebui reintrodus armata germană, față de 44% care sunt împotrivă.
Deputatul formațiunii germane de extremă dreapta AfD Petr Bystron neagă că ar fi primit bani din Rusia, iar conducerea partidului a decis să-i susțină în continuare candidatura pentru un mandat în Parlamentul European.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.