Al Doilea Război Rece a durat de la discursul pe care dictatorul rus, Vladimir Putin, l-a rostit la München, în 2007, până la începutul invaziei ruse la scară largă, declanșată împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022.
Până la finalul anului 2024, organizația pentru protecția animalelor Humane Society International și Crucea Roșie Ucraina vor oferi ajutor pentru 100.000 de câini, pisici și alte animale de companie și 40.000 de proprietari de animale din Ucraina.
În ultimii doi ani, copiii din orașele ucrainene situate pe linia frontului au fost nevoiți să petreacă între 3.000 și 5.000 de ore – adică între patru și aproape șapte luni – în adăposturi din subsoluri și stații de metrou subterane.
Timothy Snyder, un renumit istoric american, avertizează că Rusia duce două războaie în paralel, unul clasic în Ucraina și un altul invizibil, de propagandă în Europa și Statele Unite, informează agenția EFE.
ăzboiul din Ucraina, care săptămâna viitoare va împlini doi ani, a trecut prin tot felul de faze, din punct de vedere militar, diplomatic, politic și economic.
De la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, peste 340 de situri culturale au fost avariate, potrivit UNESCO, potrivit revistei franceze L'Obs.
Comandantul Forțelor Terestre, generalul-colonel Oleksandr Sirski, a devenit noul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei - a declarat președintele Volodimir Zelenski în adresarea sa video de joi seară, informează RBC Ukraine.
Șeful de Stat Major al armatei ucrainene pare să plece, pe fondul dezacordului privind amploarea mobilizării care urmează să fie efectuată și strategia de adoptat pentru 2024, potrivit Le Point.
Ministerul olandez al Apărării a confirmat că va furniza încă șase avioane de luptă F-16 forțelor armate ucrainene, care se vor alătura celor 18 aeronave de luptă deja trimise într-un centru de antrenament din România, înainte de a ajunge în Ucraina.
Încă din primele ore ale invaziei ruse, clasa conducătoare ucraineană a ales să se unească în jurul președintelui în numele urgenței naționale și al unității, potrivit Corriere della Sera.
Țările G7 (Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Japonia) și Uniunea Europeană lucrează din greu pentru a găsi o modalitate de a finanța reconstrucția Ucrainei, fără a plăti, scrie Il Fatto Quotidiano.
Poliția Națională a Ucrainei a documentat moartea a 9.700 de civili ucraineni ca urmare a invaziei la scară largă, declanșată de Rusia pe 24 februarie 2022, scrie RBC Ucraina.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.