Premierul DavidCameron a declarat că Marea Britanie nu va deveni „un refugiu” pentru imigranți, în contextul în care săptămâna aceasta au avut loc peste 3.500 de tentative de pătrundere pe teritoriul britanic prin tunelul de sub Canalul Mânecii.

"Vom face tot ceea ce trebuie pentru a ne asigura că granițele noastre sunt sigure”, a afirmat premierul britanic, David Cameron, aflat într-o vizită în Vietnam.

El a precizat că Marea Britanie nu va deveni „un refugiu” pentru imigranții ilegali, avertizându-i, totodată, pe aceștia că mulți vor fi deportați.

Peste 3.500 de tentative de a pătrunde în tunelul de sub Canalul Mânecii au avut loc în această săptămâna, cea mai intensă activitate înregistrându-se în noaptea de miercuri spre joi, când polițiștii francezi au împiedicat sute de imigranți să pătrundă în Eurotunnel pentru a ajunge în Marea Britanie.

Conform ultimelor estimări oficiale, peste 3.000 de imigranți se află în prezent în portul francez Calais, de unde încearcă să ajungă în Marea Britanie.

Tunelul de sub Canalul Mânecii este asaltat de mai multe săptămâni de mii de imigranți dispuși să facă orice pentru a trece din Franța în Marea Britanie.

În noaptea de marți spre miercuri, un imigrant sudanez a fost găsit mort în Eurotunnel, astfel că numărul deceselor înregistrate a ajuns la nouă, de la începutul lui iunie.

Reprezentanții Eurotunnel susțin că aproximativ 37.000 de imigranți au fost împiedicați, din ianuarie până acum, să pătrundă pe teritoriul britanic.