Traian Băsescu consideră că România ar trebui să refuze să primească refugiați, precizând că "nu e problema noastră" și că UE minte frumos atunci când spune că aceștia vor fi cazați doar doi ani.

România nu poate fi obligată să primească refugiați, iar ideea că aceștia vor fi cazați doar doi ani pe teritoriul României este o minciună, deoarece ei nu vor mai pleca și își vor aduce și "numeroasele familii", a declarat, marți seara, la B1 TV, fostul președinte Traian Băsescu, scrie Mediafax.

”România ar trebui să refuze să primească migranți pe teritoriul ei. Nu este jocul nostru, nu este problema noastră, nu noi suntem magnetul pentru acești oameni, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă cineva crede că a primi un număr de câteva mii de cetățeni care vin din Siria, din Libia, din nordul Africii, vă pot spune că nu este o simplă chestiune de cazare”, a afirmat Băsescu, într-o intervenție telefonică.

El a explicat că statul român trebuie să le asigure acestora educație, învățarea limbii române, sănătate, păstrarea culturii și a obiceiurilor. ”Iar chestiunea că vor fi cazați în România doar 2 ani trebuie să o uitați. Eu știu ce frumos e să mintă UE. Vor atrage familiile lor numeroase din țările în care se află", a comentat fostul șef al statului.

Traian Băsescu a făcut și un comentariu ironic la adresa Olandei: "Cea mai bună țară care îi poate primi sunt olandezii care sunt atât de exigenți cu Spațiul Schengen cu România".

El a susținut că România ar fi avertizat statele UE în legătură cu consecințele "distrugerii dictaturii din Libia" și încercării de a exporta democrația în țările din Africa de Nord.

"România a spus în forurile cele mai înalte: nu distrugeți dictatura din Libia pentru că reversul va fi un haos, pentru că vom face un nou Irak acolo. Cei care și-au asumat responsabilitatea de a transfera democrație europeană în țări ca Libia, Egipt, aceia trebuie să își asume acum efectele. Lecția pe care o primește astăzi Europa este lecția propriei ei nesăbuințe", a spus Traian Băsescu.

Fostul președinte a subliniat că România este o țară creștină, care ar trebui să integreze musulmani, în condițiile în care nu a putut să facă acest lucru cu romii.

”Trebuie să le dai dreptul de a se manifesta cultural, mai construim moschei, trebuie să le facem școli în limba lor. În momentul în care îți asumi acest lucru, îți asumi o listă lungă de responsabilități. Noi nu reușim să integrăm romii de atâția ani, cum să reușim să îi integrăm pe aceștia. Vorbim despre șiiți și sunniți", a declarat Traian Băsescu.

El a mai declarat că România face ”un gest gratuit” acceptând să preia refugiați și că el ar fi convocat ședința CSAT pentru a cere ”consolidarea supravegherii frontierelor".

Marți, consilierul prezidențial Leonard Orban a declarat, la Europa FM, că Guvernul român a propus să preia peste 1.700 de refugiați, iar primele persoane vor sosi în noiembrie, dar a apreciat că România este ”complet nepregătită” să primească migranți.