Conducerea ucraineană se teme de un atac din partea trupelor ruse staționate în regiunea Transnistria din Republica Moldova.

Cel mai important mesaj al cancelarului austriac Karl Nehammer către președintele Rusiei a fost că războiul din Ucraina trebuie să se oprească, pentru că într-un război există doar învinși de ambele părți, anunță Guvernul de la Viena.

„Discuțiile cu președintele Putin au fost foarte directe, deschise și dure”, a spus cancelarul, potrivit comunicatului. Nehammer a abordat chestiunea crimelor de război din Bucea și din alte locuri și a subliniat că toți cei responsabili trebuie trași la răspundere.

Nehammer le-a spus jurnaliștilor că „nu are o impresie optimistă” despre întâlnirea cu Putin. Armata rusă pregătește o ofensivă în estul Ucrainei, „această bătălie va fi purtată cu toată forță”, a spus el. Prin urmare, civilii din aceste zone ar trebui evacuați prin coridoare umanitare.

Karl Nehammer și-a apărat decizia de a se întâlni cu Putin: „Este nevoie de confruntare personală”. Întâlnirea cu Putin a fost convenită cu liderii UE și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

+++

Conducerea ucraineană se teme de un atac din partea trupelor ruse staționate în regiunea Transnistria din Republica Moldova.

„Nu e exclus ca forțele armate ruse să vină cu provocări din regiunea transnistreană a Moldovei”, a spus Statul Major al Ucrainei.

În cazul în care trupele ruse din Transnistria și grupurile paramilitare pro-Moscova din regiune intervin în războiul din Ucraina, există o potențială amenințare de încercuire a forțelor ucrainene din sudul țării, în special din regiunea Odesa.

Rusia a negat până acum astfel de intenții.

+++

Cancelarul austriac Karl Nehammer se va deplasa luni după-amiază la Moscova pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Viena, potrivit APA, Reuters și AFP.

Nehammer va fi primul lider european care se va întâlni cu Putin de la debutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

El va merge la Moscova „în concertare cu Berlinul și Bruxellesul, informându-l despre aceasta pe președintele ucrainean Volodimir Zelesnki”, pentru a încuraja dialogul între Ucraina și Rusia, a precizat purtătorul de cuvânt, relatează Agerpres.

Deplasarea prevăzută la Moscova urmează după vizita pe care Nehammer a făcut-o sâmbătă la Kiev, în care s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelesnki.

Duminică, el le-a declarat jurnaliștilor că are ”intenția de a face totul pentru a fi luate măsuri în favoarea păcii”, recunoscând însă că șansele de reușită sunt mici.

+++

Forțele armate ucrainene au interceptat conversații șocante între soldații ruși care vorbesc despre uciderea și violarea civililor, relatează CNN.

Săptămâna trecută, Der Spiegel a scris că serviciile germane de informații au interceptat conversații între soldați ruși care sugerează că împușcarea civililor ar face parte din strategia de război a Rusiei.

+++

Zeci de mii de oameni au fost uciși în atacurile lansate de trupele rusești în portul strategic Mariupol, a spus luni președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un mesaj adresat Parlamentului de la Seul. Potrivit Reuters, el a cerut ajutor militar din partea Coreei de Sud.

+++

Circa 150 de ofițeri ai FSB au fost concediați sau arestați, susține jurnalistul Christo Grozev de la site-ul de investigații Bellingcat. Fost agent KGB, Vladimir Putin a dispus epurări în serviciul secret în rândul celor care au furnizat Moscovei informații eronate în legătură cu realitatea de pe frontul din Ucraina.

+++

Forțele armate ruse au distrus sisteme de rachete antiaeriene S-300 care i-au fost livrate Ucrainei de o țară europeană, a anunțat luni Ministerul rus al apărării, informează Reuters. Sistemele S-300 erau ascunse într-un hangar de la periferia orașului Dnipro.

Ministerul rus al apărării nu precizează ce țară europeană a trimis aceste sisteme.

+++

Volodimir Zelenski a anunțat pe Twitter că a discutat despre posibile sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei într-o convorbire telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz.

Miniștrii de externe din UE discută luni, la Luxemburg, un al șaselea set de sancțiuni. Renunțarea la petrolul și gazele rusești divizează în continuare statele membre. 

+++

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a reiterat faptul că a fost o greșeală strategică faptul că Germania și Franța s-au opus aderării Ucrainei la NATO în 2008.

În cadrul unei emisiuni la postul american de televiziune NBC, Kuleba a acuzat Germania că a eșuat în susținerea Ucrainei, deoarece continuă să gândească în termeni de arme defensive și ofensive atunci când vine vorba de echipament militar.

”Voi ne furnizați tot ce avem nevoie. Iar noi luptăm ca voi să nu trebuiască să intrați în luptă atunci când Putin va decide să testeze Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord și să atace una dintre țările NATO”, a mau spus Kuleba, adăugând că „Ucraina a câștigat bătălia pentru Kiev. Acum urmează o altă bătălie, bătălia pentru Donbas”.

+++

Volodimir Zelenski susține că Rusia nu poate să-și recunoască greșelile pe care le-a făcut în politica sa față de Ucraina de-a lungul anilor. Duminică seară, în mesajul său video zilnic, Zelenski a subliniat că Rusia încearcă să arunce vina pentru tot pe Ucraina: „Ei au cotropit Crimeea, iar noi se presupune că am fi vinovați pentru aceasta ... Ei au distrus orice viață normală în Donbas, iar noi am fi de vină pentru aceasta. Ucid oameni în țara noastră de opt ani și ei spun că acest lucru s-a întâmplat din vina noastră”.