Un liceu de prestigiu din Timișoara nu primește copii în clasa pregătitoare dacă părinții sau bunicii acestora nu au fost la aceeași școală. CNCD s-a autosesizat pentru îngrădirea dreptului la educație.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în cazul liceului Carmen Sylva din Timișoara. Agenția Mediafax relatase că Liceul cu clasele 1-12 Pedagogic este singurul din județul Timiș care a impus patru criterii de departajare a copiilor care se înscriu în clasa pregătitoare legate de istoricul părinților sau bunicilor cu această unitate de învățământ, copiii trebuind să îndeplinească cel puțin una dintre aceste cerințe pentru a avea prioritate.

Astfel, pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, familia acestora trebuie să facă dovada că unul dintre părinți sau bunici să fie sau să fi fost cadre didactice, că unul dintre părinți sau bunici lucrează la Liceul Pedagogic, că viitorul elev are frați care sunt înscriși în Liceul Pedagogic, că bunicii sau părinții au absolvit cel puțin ciclul gimnazial al Liceului Pedagogic.

Potrivit inspectorului școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu, deși aceste criterii pot fi considerate discriminatorii de către unii părinți, ISJ Timiș a lăsat liceul să impună propriile reguli din cauza cererii mare de înscrieri în clasa pregătitoare la această unitate de învățământ.

CNCD afirmă că criteriile impuse de liceu „condiționează accesul copiilor la clasa pregătitoare pe criterii de apartenență la o categorie socială”. Aceste criterii încalcă O.G. 137/2000 republicată, mai precis art. 2, alin. 1 și art. 11 alin. 1, a explicat pentru EurActiv.ro Petre Florin Manole, membru CNCD.