DSVSA Cluj a sistat, vineri și luni, distribuirea laptelui în cadrul programului "Laptele și cornul”, după ce mai mulți directori au reclamat calitatea produsului. Nici în Galați elevii nu mai primesc produse lactate, în urma unor toxiinfecții.

Cei aproximativ 62 000 de elevi din ciclul primar și gimnazial din județul Galați nu mai primesc la școală produse lactate, după ce 40 de copii de la o școală generală din Galați și alți 17 din comuna Pechea au avut toxiinfecții în urma consumării laptelui distribuit prin programul guvernamental "Laptele și cornul", a anunțat, luni, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, Liliana Moise, potrivit Agerpres.

Moise a precizat că nu se vor mai distribui produse lactate până nu se vor stabili cauzele pentru care 40 de elevi cu toxiinfecții alimentare de la Școala 40 din Galați au fost internați joia trecută, iar pe 4 martie alți 17 elevi de la o școală gălățeană din Pechea au ajuns la spital după ce au băut lapte la școală.

Ea a spus că probele biologice prelevate din laptele consumat de cei 40 de elevi din Galați sunt negative, ceea ce înseamnă că laptele nu avea încărcătură microbiană. Un raport detaliat al analizelor de laborator va fi transmis de Direcția Sanitar-Veterinară Galați.

În cazul celor 17 elevi de la Pechea, analizele de laborator au arătat, la fel, că laptele consumat de copii nu avea încărcătură microbiană, dar acesta fusese alterat din cauza unor defecte ale ambalajului în care se afla produsul. 

Și DSVSA Cluj a sistat, vineri și luni, distribuirea laptelui la școli din programul guvernamental "Laptele și cornul”, după ce mai mulți directori de unități de învățământ au reclamat calitatea produsului, analizele relevând câteva probe neconforme din punct de vedere bacteorologic, scrie Mediafax.

S-a sistat vineri și luni distribuirea laptelui în școlile din județul Cluj, iar buletinele de analiză au relevat din câteva probe anumite neconformități din punct de vedere bacteorologic. Recipienții în care se afla laptele, acele cutii, prezentau deformări. Dacă laptele din cutiile respective ar fi ajuns în consum, ar fi putut crea probleme copiilor dar, din fericire, nu am avut niciun astfel de caz,

a declarat, pentru Mediafax, șeful DSVSA Cluj, Ioan Oleleu.

 

"Urmează să se verifice cauzele care au dus la înregistrarea acelor neconformități. Există posibilitatea ca distribuirea laptelui să se reia de marți”, a mai spus Oleleu.

La rândul său, șeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că la instituția pe care o conduce s-au primit, joi și vineri, mai multe sesizări de la directori de școli care au reclamat faptul că erau umflate cutiile cu lapte.

Între timp, doi bebeluși din județul Teleorman, suspectați că ar avea sindrom hemolitic-uremic (SHU), vor fi transferați luni, la Spitalul "Marie Curie”.

Este vorba de un copil de un an și jumătate din Alexandria și de un bebeluș de 7 luni din Turnu Măgurele.

Vineri, alți doi copii din Fetești, diagnosticați cu sindrom hemolitic uremic (SHU), au fost internați în Secția de nefrologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Marie Curie".

Medicul Mihaela Bălgrădean, șefa secției de Nefrologie, a precizat pentru Mediafax, că simptomele s-au mai ameliorat pentru unul din ei, însă pentru cel care se afla în stare gravă, situația este aceeași. 

"Copilul căruia i s-au dat sarmale este în aceeași stare, este un copil grav, care face dializă peritoneală, celălalt este într-o stare ceva mai bună, fără dializă și rămâne în continuare pe tratament”, a declarat Bălgrădean.