Polițiști din 52 de țări au arestat peste 300 de persoane și au confiscat tone de cocaină în cursul unei operațiuni de amploare vizând traficul de droguri, de persoane și rețele de criminalitate informatică în Europa și în afara ei, potrivit Europol.

În urma investigațiilor a fost descoperită o falsă agenție de voiaj în Grecia care ajuta la traficul de persoane și un bordel în Austria în care se cultiva canabis, menționează Europol.

Agenția a precizat că a coordonat investigații în UE și în alte 24 de state din afara blocului comunitar în timpul Operațiunii "Ciconia Alba", contribuind la descoperirea unor rețele infracționale originare în Nigeria, Asia, Europa de Est și alte zone.

Polițiștii au efectuat razii în cartiere "roșii", bordeluri, saloane de masaj, apartamente private, aeroporturi și centre de primire pentru migranți, a anunțat Europol.

"Țări și organizații de pe întreg globul colaborând ca o singură entitate reprezintă răspunsul modern la o criminalitate organizată și fără frontiere", a afirmat într-un comunicat directorul Europol, Rob Wainwright.

Polițiștii au identificat în cursul operațiunii peste 500 de victime ale traficului de ființe umane, se precizează în comunicat.

Operațiunea numită "Ciconia Alba" a fost concepută pentru a viza criminalitatea organizată internațională, după operațiunile similare "Blue Amber" și "Arhimede" din anii precedenți.