Comisia specială a terminat activitatea pe acest an. Florin Iordache, cel care conduce această comisie, a anunțat că lucrările se vor relua în ianuarie.

Florin Iordache a convocat vineri comisia specială pe care o conduce pentru a-i anunța pe membrii acesteia că lucrările se vor relua pe 15 ianuarie.

Iordache a observat că nu erau prea mulți membri ai comisiei în sală și a decis să oprească ședința după doar câteva minute, deși era programat să se dezbată în continuare controversatele modificări la Codul penal și la Codul de Procedură penală.

El a precizat că până pe 15 ianuarie așteaptă amendamente și observații la cele existente deja de la toate partidele, organizațiile profesionale și de la ministerul Justiției.

Iordache le-a urat Crăciun Fericit tuturor și a oprit ședința.

 

  • Reamintim principalele propuneri controversate de modificare a legislației penale:
  • Înregistrările camerelor de luat vederi stradale sau din locuri publice să nu mai poată fi folosite drept probă;
  • Cei anchetați să fie informați din momentul începerii cercetărilor;
  • Suspecții să participe la audierea altor părți din dosar, inclusiv martori și victime;
  • Martorii să se poată consulta cu avocații despre ce să declare în timpul anchetei;
  • Dacă se descoperă alte infracțiuni în timpul percheziției informatice și nu au legătură cu dosarul, aceste date vor fi șterse definitiv;
  • Nu vor mai putea fi arestați inculpații decât pentru o listă scurtă de infracțiuni, enumerate expres, nu și pentru corupție;
  • Nicio persoană nu poate fi condamnată în lipsă, chiar dacă se sustrage judecății;