Veganii, pericol pentru liniștea publică. La inaugurarea unui restaurant vegan din Berlin au venit atât de mulți oameni încât poliția a fost nevoită să intervină pentru a-i dispersa, scrie presa germană.

Când Dandy Diary, un canal popular pe Facebook, și-a anunțat lansarea propriului local, Dandy Diner, anunțul a creat agitație în social media și mulți fani au venit la petrecerea de inaugurare, notează BBC.

Poliția a spus că peste 300 de persoane au aglomerat restaurantul și alte câteva sute formau o coadă pe Karl Marx Strasse din Berlin.

Ziarul german Der Tagesspiegel a scris că inaugurări precum cea organizată de proprietarii Dandy Diner - Jakob Haupt și David Roth, care sunt priviți drept adevărat trendsetteri în moda masculină - rareori au atras o asemenea mulțime în Berlin.