Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta, a anunțat Administrația Prezidențială, pe agenda discuțiilor aflându-se prioritățile legislative din această toamnă, inclusiv Codul Fiscal.

Comunicatul Administrației Prezidențiale a venit la scurt timp după ce premierul Victor Ponta a plecat de la DNA.

Potrivit unor surse politice, la Palatul Cotroceni ar fi fost și vicepremierul Gabriel Oprea.

Administrația Prezidențială nu a precizat dacă la discuții a fost prezent și Oprea.