Sub semnătura cunoscutului jurnalist de investigație Daniel Befu, site-ul Româniacurată.ro publică un document prin care Comisia Europeană explică de ce au fost suspendate plățile pentru fondurile din proiectele IT. În opinia jurnalistului, documentul explică mecanismul licitațiilor cu dedicație.

Iată ce arată documentul Comisiei Europene, pe scurt, potrivit sursei citate: 

  • Criterii de selecție discriminatorii și disproporționate în etapa de evaluare a ofertelor.
  • Criterii de atribuire nejustificate pentru că nu au legătură cu obiectul contractului.
  • Tratament inegal al ofertanților în timpul etapei de selecție.
  • Cerințe tehnice ”cu dedicație” pentru eliminarea ofertanților nedoriți. Produse finale ale proiectelor finanțate (platforme de e-learning) care nu sunt utilizate.
  • Verificatori puțini și insuficient pregătiți pentru a putea evalua/verifica din punct de vedere tehnic proiectele.
  • Suspiciuni de dublă finanțare. Lipsa unor controale reale din partea autorității de management, în condițiile în care toate neregulile de mai sus au fost semnalate doar după verificările inspectorilor de la Bruxelles.

Documentul citat a fost transmis autorităților române la sfârșitul anului trecut (23 decembrie 2014) și a fost obținut de site-ul Româniacurată.ro de la Bruxelles.

"Practic, neregulile semnalate în document reprezintă tabloul licitațiilor ”cu dedicație” care au ajuns ”la cine trebuia” prin impunerea unor cerințe care ajutau la scoaterea din competiție a ofertanților nedoriți. Conform documentului, doar în cazul a două contracte de atribuire dintr-un eșantion de 9 contracte verificate ca eșantion se poate vorbi de existența unei concurențe reale. Nemulțumirea inspectorilor care au realizat auditul este cu atât mai mare cu cât, după cum am arătat, necesitatea și/sau calitatea proiectelor finanțate ridică serioase semne de întrebare în condițiile în care serviciile realizate nu sunt utilizate sau nu se poate verifica utilizarea lor." - scrie jurnalistul Befu pe site-ul Româniacurată.ro.

"Vizita la fața locului a relevat faptul că o platforma de e-Learning nici măcar nu a fost folosită, beneficiarul și reprezentantul tehnic al contractantului nefiind în stare să pună la dispoziția inspectorilor de la Bruxelles dovezile care să ateste existența traficului pe platformă. Din acest motiv CE a cerut Guvernului să facă o verificare a realei funcționări și utilități a unora dintre proiectele IT implementate. Inspectorii au exemplificat prin existența a două platforme de e-Leaming în aceleași școli sau universități, ca o dovadă care să sugereze nereguli legate de eligibilitatea unor cheltuieli;

Platforme de e-Learning similare sunt finanțate prin Fondul Social European, care ar putea duce la dublă finanțare;

Cel mai grav poate, este că autoritatea de management nu a identificat de una singură nici una dintre aceste nereguli multiple, fiind nevoie ca acestea să fie semnalate de inspectorii de la Bruxelles" - arată documentul Comisiei Europene, potrivit sursei citate.

Auditul vizează Programul Operațional Competitivitate, Axa Prioritară 3 (Tehnologia Informațiilor si Comunicațiilor pentru sectorul privat si public: Susținerea utilizării tehnologiei informației/ Dezvoltarea și eficientizarea serviciilor publice electronice/ Dezvoltarea e-economiei).