Vicepremierul și ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, pe care președintele nu a vrut să-l revoce din funcții, transmite că "execuția" sa din CExN a fost pentru delict de opinie. El mai spune că PSD a scăzut sub 25% în sondaje.

Redăm integral comunicatul transmis de Paul Stănescu 

„După cum am văzut cu toții, luni, 19 noiembrie, în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, s-a luat decizia execuției mele politice. Motivul? Delict de opinie, marca Dragnea!

De aproape trei luni, tensiunile din Partidul Social Democrat par să nu se mai termine, iar programul politic și guvernamental, care ne-a ajutat să câștigăm alegerile, pare să fi trecut în plan secund, în favoarea intereselor personale. PSD guvernează România de aproape doi ani, cu rezultate economice pozitive. Avem o creștere economică sustenabilă, un nivel record al veniturilor statului, o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene, am crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale și subvențiile pentru agricultori, avem cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani și cel mai redus nivel al șomajului. Cu toate acestea, paradoxal, PSD scade în opțiunile electoratului, sondajele indică o preferință de sub 25%, cu mult sub scorul obținut la alegerile parlamentare din anul 2016.

Am acționat ca un politician responsabil și i-am cerut public să facă un pas în spate, să analizăm situația în care ne aflăm și să hotărâm ce măsuri trebuie să luăm pentru oprirea acestei tendințe! Am cerut consolidarea structurilor partidului! Ca și alți colegi de-ai mei, am avut curajul de-a spune adevărul și de-a trage semnale de alarmă, având o altă opinie decât președintele partidului!Am fost și sunt orientat către obiective cu impact la nivelul populației, iar prioritatea mea, ca viceprim-ministru și ministru al dezvoltării, a constituit-o zona de sănătate, educație, locuire, apă și canalizare! Practic, aceste priorități au rezultat din nenumăratele discuții cu primarii și cu președinții de consilii județene, cu care m-am întâlnit atât la minister, cât mai ales în vizitele mele prin toată țara! Pentru că trebuie să fim receptivi la nevoile cetățenilor!

De când sunt ministru, din octombrie 2017, până în prezent, Programul Național de Dezvoltare Locală a ajuns la o rată de contractare de 97%, am semnat peste 6.000 de contracte de finanțare prin PNDL și nu există localitate în țara asta fără a avea deschis cel puțin un șantier pentru dezvoltarea infrastructurii! De asemenea, cadastrul este un subiect la fel de important ca și cel al locuințelor! Discutăm, practic, de cadastrarea gratuită pentru o categorie de români care, din rațiuni economice și financiare, nu își pot înregistra suprafața aflată în proprietate, iar impactul la nivel rural este imens! Avem o alocare de 913 milioane euro și, în prezent, sunt înregistrate peste 11,6 milioane de imobile din totalul de 40 milioane existente; la finalul anului 2018, va fi înscris peste 70% din terenul agricol, iar la finalul anului 2019, va fi înregistrată întreaga suprafață (aproape 10 milioane de hectare de teren arabil).

Nu în ultimul rând, prin Compania Națională de Investiții, doar în acest an am inclus la finanțare 479 de obiective, iar anul trecut am finalizat 95 de obiective de investiții. Finanțăm 30 de cămine studențești (care totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituții de învățământ superior de stat, din 13 orașe cu centre universitare), investim în infrastructura sportivă necesară desfășurării, în condiții optime, a organizării Campionatului European de Fotbal EURO 2020, la București (stadioanele Steaua, Dinamo, Arcul de Triumf și Giulești).

Toate aceste cifre vorbesc de la sine, sunt realități despre care unii au considerat că se pot amâna, dar eu am preferat să fiu omul faptelor! Poate, mai puțin al vorbelor, dar, cu siguranță, al faptelor, și le mulțumesc și pe această cale, tuturor colegilor din minister, alături de care am făcut până acum o echipă extraordinară!Nu retractez nimic din ce am spus public despre situația în care se află acum Partidul Social Democrat, pentru că sunt și rămân un om onest, care nu urmărește interese personale, ci salvarea României!

Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au sprijinit și cred cu toată convingerea că trebuie să rămânem uniți, să continuăm guvernarea, iar PSD să rămână un partid de stânga modern și progresist, cu vocație europeană, și cea mai importantă forță politică a țării, capabilă să câștige alegerile europarlamentare și prezidențiale din anul 2019, precum și pe cele locale și parlamentare din 2020!”.